Ciprian Ciucu: „La mine a venit în audiență, ca să scape de niște taxe (credea el), un tip cu un Porsche electric, luat din banii unui institut de cercetare unde era șef. Dar, FĂRĂ A GENERALIZA: întrebarea nu este dacă sunt prea multe institute de cercetare și dacă trebuie sau nu desființate. Întrebarea este despre cum putem reorganiza și finanța cercetarea pentru ca aceasta să aibă impact asupra economiei și asupra vieții oamenilor”, a spus Ciucu, pe Facebook.
„Nu trebuie să ocolim aprioric această discuție, orice dezbatere care se finalizează cu o reformă cate să crească eficiența sau impactul unui domeniu este bine venită. (…) Este absurd ca putem cerceta orice la un un nivel competitiv, trebuie să prioritizăm.
Ar trebui sa știm si noi, de exemplu, cum stau la anumiți indicatori de impact si eficiența. Avem voie să întrebăm ce anume finanțăm și cu ce impact? Avem voie să evaluăm și să reorganizam? Sau sunt lucruri sfinte sau tabu și nu ne mai atingem de nimic?”, a spus Ciucu, care a și dat câțiva indicatori relevanți în acest sens (număr de publicații științific în reviste cotate ISI/Scopus, număr de citări ș. a.).
Ministerul Educației a început o evaluare
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, marţi, că a cerut Autorităţii Naţionale pentru Cercetare să înceapă evaluarea tuturor unităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare. ”Am început o evaluare ce va duce apoi la reorganizarea arhitecturii şi mecanismelor fundamentale ale sistemului naţional de CDI, arhitectură sănătoasă în care vom putea apoi implementa mecanisme specifice sănătoase”, a arătat el, relatează News.ro.
”În calitate de ministru – care, şi din punct de vedere profesional, cred că am o înţelegere foarte bună a cercetării ştiinţifice – abordez lucrurile serios şi sistematic. În Raportul QX există un diagnostic transparent al sistemului de CDI şi propuneri clare de reformă, care vin în întâmpinarea multor îngrijorări pe care le văd în spaţiul public. Fără a relua aici detaliat concluziile Raportul QX, deoarece poate fi analizat de oricine este interesat, spun doar în sinteză, aşa cum observă, de altfel, şi evaluatorii internaţionali, că sistemul nostru de CDI suferă de fragmentare (în prea multe unităţi de CDI, unele prea mici, fără o bună coordonare între ele), de o resursă umană insuficientă (avem cei mai puţini cercetători din ţările Uniunii Europene) şi, pe alocuri, cu un «mindset» insuficient de competitiv, şi de subfinanţare cronică şi impredictibilă, ceea ce îi afectează performanţa”, a arătat ministrul Educaţiei, Daniel David, într-un comunicat de presă transmis marţi.
El a menţionat că urmăreşte discuţiile publice pe acest subiect.
”Fiind la nivel de viziune, ţintind arhitectura şi mecanismele fundamentale, evident că nu acoperă toate aspectele concrete sau întrebările posibile, dar dacă normalizăm arhitectura şi aceste mecanisme fundamentale, multe soluţii concrete vor veni de aici, iar pe restul le implementăm uşor într-un astfel de cadru sănătos. Aşadar, aşa cum am spus, urmăresc cu atenţie discuţiile mai vizibile din spaţiul public, deoarece multe pot fi inputuri bune la momentul operaţionalizării viziunii prezentate în Raportul QX”, a adăugat David.
El a anunţat că a cerut Autorităţii Naţionale pentru Cercetare să înceapă evaluarea tuturor unităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare.
”Revenind la abordarea riguroasă şi serioasă, vă semnalez tuturor – actorilor din sistemul naţional de CDI şi societăţii – că am solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare din subordinea Ministerul Educaţiei şi Cercetării să demareze procesul de evaluare a tuturor unităţilor CDI din sistemul naţional. Aşadar, am început o evaluare ce va duce apoi la reorganizarea arhitecturii şi mecanismelor fundamentale ale sistemului naţional de CDI, arhitectură sănătoasă în care vom putea apoi implementa mecanisme specifice sănătoase (unele propuse deja în Raportul QX). Între timp implementăm aspecte importante din Raportul QX, precum cele legate de accentuarea distribuirii fondurilor prin competiţie (în raport cu alocările directe), încurajarea concentrărilor academice, atenţie la derularea cât mai eficientă şi transparentă a competiţiilor aflate în derulare (ex. prin implicarea experţilor internaţionali de top în proceduri transparente), optimizarea relaţiei dintre etic şi juridic (astfel încât juridicul să susţină etica, nu să o limiteze) etc.”, a conchis ministrul.