Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marți, referitor la decizia CCR privind Legea integrității, că ‘simpatizează foarte mult’ cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, însă momentan nu comentează această situație.
‘Momentan nu comentez decizia CCR-ului. Eu trebuie să mă coordonez cu colegii mei de partid. Este ceva ce trebuie să gândim împreună cum reacționăm la acest lucru și nu pot doar eu să comentez. Simpatizez foarte mult cu situația în care se află primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îi trimit toată susținerea mea, dacă contează pentru domnia sa, și cred că are un viitor lung în politică’, le-a spus Ciucu jurnaliștilor, la Tribunalul București.
Curtea Constituțională a României a stabilit, luni, cu privire la modificările aduse la Legea integrității, că reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis, luni, AGERPRES, judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi, au constatat că sunt constituționale dispozițiile art. II pct. 17 – cu referire la art. 25 alin. (1) și (2) – și ale art. X alin. (1) și (2) din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității.
Alineatul 1 din articolul X are următorul conținut: ‘Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi’.
Conform alineatului 2 din articolul X, ‘persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcția, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz’.


