CJAS Timiș sancționează 270 de medici pentru concedii medicale ilegale – amenzi de 72.000 lei

#image_title

În prima jumătate a acestui an (1 ianuarie – 30 iunie), Serviciul Control al CJAS Timiş a efectuat 102 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale.

Purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş, Mariana Marcu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în urma verificărilor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 8.000 de lei, precum şi avertismente cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare.

Acţiunile de control au vizat, printre altele, verificarea existenţei şi valabilitatea convenţiei de eliberare de certificate de concediu medical, verificarea adeverinţei de la plătitor în care se menţionează numărul de zile de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în baza căreia se poate elibera certificatul medical, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infecto-contagioase din grupa A, precum şi recomandările comunicate de medic bolnavului şi consemnate în documentele medicale.

“Controalele la furnizorii de servicii medicale din judeţul Timiş vor continua şi în perioada următoare, urmărind respectarea normelor legale, corectarea, acolo unde este cazul, a disfuncţionalităţilor şi asigurarea unei practici medicale corecte. Aceste verificări reprezintă o garanţie pentru pacienţi că actul medical rămâne unul bazat pe necesitatea reală şi profesionalism”, subliniază Mariana Marcu.

Imediat după preluarea portofoliului de ministrul al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a anunţat toleranţă zero pentru fraudarea concediilor medicale şi a trimis Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu Corpul de Control al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în teritoriu pentru o acţiune comună de verificare în detaliu.

Oficialul declarase că “sute de mii de concedii medicale sunt eliberate, într-un mod suspect, fix în proximitatea zilelor de weekend şi a sărbătorilor legale”.

“Predispoziţia la ‘îmbolnăvire’ a unor angajaţi creşte şi mai mult în apropierea sărbătorilor. Pe cifrele din anul 2024 vedem aproximativ un milion de concedii medicale eliberate, în condiţii care par suspecte. Vorbim despre aproape o treime din toate concediile medicale eliberate”, explica atunci Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătăţii a mai afirmat că au existat cazuri când un singur medic a acordat 200 de concedii medicale într-o singură zi.

El a mai arătat că, după finalizarea raportului Corpului de Control privind concediile medicale, se va interveni legislativ pentru limitarea şi pentru schimbarea modului de acordare a anumitor concedii medicale, în special cele de “˜boală obişnuită”, nu în cazurile de cancer, AVC sau alte urgenţe medico-chirurgicale sau boli cronice.

Protestatarii violenți care au lovit jandarmii și au distrus mașina unei televiziuni, la protestul de la B.E.C, au fost trimiși în judecată

SURSE Rămâne cum s-a stabilit! Întâlnirea de la Cotroceni între Nicușor Dan, premier și ministrul Radu Marinescu cu șefii din justiție a rămas fără rezultat