Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice.
Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Spitalul Clinic C.F.2 din București și Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’, investiția estimată depășind 1,5 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă al Organizației Salvați Copiii, persoanele fizice pot contribui la construcția centrului printr-o donație de 5 euro lunar prin SMS la 8835, cu textul SALVEZ, sau online, pe www.salvaticopiii.ro.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Necesitatea acestei clinici și progresul proiectului au fost prezentate în cadrul unei vizite organizate la Spitalul Clinic CF2 din București de Organizația Salvați Copiii.
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a participat la conferința de lansare a campaniei de construire a acestei clinici.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
‘Ca mamă, știu că nimic nu ne pregătește pentru momentul în care aflăm că propriul copil este bolnav. În acele clipe apar multe întrebări și temeri, dar și nevoia de a găsi oameni care să ne îndrume și să ne redea încrederea că putem merge mai departe. Când vorbim despre diabet și boli metabolice, vorbim despre mai mult decât un diagnostic: vorbim despre copii care își doresc să se bucure de copilărie și despre familii care încearcă să își regăsească echilibrul. Pentru aceste familii, tratamentul trebuie însoțit de sprijin, de îndrumare și de prezența unor oameni în care să poată avea încredere. (…) Această clinică reprezintă șansa copiilor și a familiilor lor de a găsi într-un singur loc expertiză medicală, răspunsuri și sprijinul de care au nevoie pentru a merge mai departe. Unul dintre cele mai importante mesaje pe care acest proiect le transmite este că nicio familie nu ar trebui să treacă singură printr-o asemenea încercare’, a declarat Mirabela Grădinaru.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că proiectul înseamnă mai mult decât ziduri renovate și echipamente medicale – înseamnă un complex medical important pentru copiii care, încă de la începutul vieții, se confruntă cu această patologie.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
‘Din păcate, vorbim despre peste 4.000 de copii cu diabet zaharat de tip 1, la care se adaugă cei cu alte dezechilibre metabolice. Pentru ei și pentru familiile lor, acest centru va reprezenta un sprijin real, atât prin îngrijirea medicală oferită, cât și prin consiliere și îndrumare’, a subliniat Alexandru Rogobete.
Președintele executiv al organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a spus că proiectul este unul ambițios, care poate deveni realitate prin colaborarea dintre medici, mediul universitar, autorități, societatea civilă și partenerii care aleg să se implice.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
‘Pentru copiii care trăiesc cu diabet și pentru familiile lor, accesul la îngrijire nu ar trebui să însemne un traseu complicat între diferite specialități și servicii medicale. (…) Prin această clinică ne dorim să facilităm accesul copiilor la îngrijirea medicală și sprijinul de care au nevoie. De aceea sunt importante măsurile care le pot ușura acestor copii povara, deopotrivă fizică și emoțională. În contextul în care luna noiembrie este dedicată, la nivel internațional, conștientizării diabetului, este important să aducem în atenție și nevoia de acces la servicii medicale adaptate acestor copii’, a declarat Gabriela Alexandrescu.
În această etapă, lucrările continuă atât la nivelul compartimentării și finisajelor, cât și al infrastructurii necesare funcționării viitoarei clinici. Sunt în curs lucrări la pereți și instalațiile electrice, sunt pregătite plafoanele din rezerve și cabinete și traseele necesare instalării sistemelor de ventilare.


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
După finalizare, clinica va putea deservi anual între 1.000 și 1.500 de copii cu diabet zaharat. Spațiile renovate și modernizate vor deservi, prin Compartimentul de Endocrinologie, și copii cu afecțiuni endocrinologice, consolidând caracterul multidisciplinar al centrului.
‘Această colaborare ne oferă perspectiva ca, în martie, să avem un spital dotat cu tehnologie modernă, în care copiii să beneficieze de îngrijirea unor echipe multidisciplinare. Ne dorim ca acest centru să reunească îngrijirea medicală, educația și cercetarea academică. Studenții noului nostru program de licență în nutriție vor avea posibilitatea să își desfășoare practica în clinică, iar prin ‘școala părinților’ vom oferi familiilor sprijin pentru a înțelege mai bine nevoile alimentare ale copiilor. Totodată, ne propunem să dezvoltăm monitorizarea la distanță, cu ajutorul senzorilor, și să desfășurăm activități de cercetare care să contribuie la stabilirea mai rapidă a diagnosticelor’, a menționat Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’.
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


