Primul Centru Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar (CAV) din țară a fost deschis, luni, la Cluj-Napoca, în prezența ministrului interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, obiectivul fiind realizat printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 4 milioane de euro.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
‘Mă bucur că sunt astăzi la Cluj, felicit Primăria Cluj, vă felicit domnule primar Boc pentru faptul că este primul centru inaugurat, mare, de aport voluntar din țară. Acum câțiva ani, prin PNRR se crea o hartă întreagă în toată țara de puncte de colectare, de centre de aport voluntar. Anul acesta, la finalul lunii august, aceste puncte nu vor mai fi niște puncte abstracte, vor fi puncte reale în care oamenii să poată să aducă din toată țara aceste deșeuri care până acum nu se știa ce se poate face cu ele – mobile, electrocasnice mici și mari, moloz din propriile lucrări de construcții, din propriile case. Au fost investite miliarde, în județul Cluj avem prin PNRR peste 90 de milioane de lei, care vor fi investiți în proiecte de centre de aport voluntar mici, centrul mare de aport voluntar, proiecte de împăduriri, proiecte de apă-canal… Acest proiect a fost finanțat cu o limită de 27 de milioane de lei și ne bucurăm să vedem că banii aceștia au fost folosiți cu cap, într-un proiect care va prinde viață, într-un proiect care va însemna că această comunitate a clujenilor se va putea bucura să nu fie considerată casa lor groapă de gunoi’, a afirmat Diana Buzoianu, cu ocazia deschiderii centrului.
La rândul său, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat că de acum încolo, clujenii nu vor mai avea scuze să arunce deșeurile în diverse locuri care afectează mediul înconjurător.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
‘Este primul centru de acest fel din orașul nostru, un centru făcut din fonduri europene. (…) Acum, noi putem să ne uităm în ochii clujenilor și să le spunem cu sinceritate, dar și cu responsabilitate, următorul lucru: de azi înainte, dragi clujeni, orice tip de deșeuri pe care le produceți acasă, cu excepția celui menajer, noi, Primăria Cluj-Napoca și acest centru, le colectăm gratuit. I se spune ‘voluntar’, pe de o parte pentru că e gratuit, iar în al doilea rând trebuie să le aduceți aici. Dacă, de exemplu, aveți un moloz rezultat în urma renovării unei bucătării sau a apartamentului, dacă aveți o canapea sau mai multe, dacă faceți ordine în debara și aveți textile, v-au rămas în garaj niște roți sau cauciucuri, dacă aveți crengi sau iarbă etc, toate acestea trebuie să le aduceți aici și ele sunt preluate gratuit’, a spus primarul Emil Boc.
El a menționat că investiția este în valoare de 4 milioane de euro și orice persoană fizică poate să-și aducă deșeurile la noul centru, în limita a 2mc/lună și a cel mult 10 mc/an.
Întreaga infrastructură a centrului de la Cluj se întinde pe o suprafață de 1,4 hectare (14.000 mp) și este dotată cu platforme betonate și containere specifice, un laborator de analize chimice, spații administrative, o cameră frigorifică pentru depozitarea cadavrelor de animale, precum și cu un cântar de mare tonaj destinat monitorizării fluxurilor de deșeuri.

Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES
CAV-ul permite colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi preluate prin sistemul ‘door-to-door’, precum și a fluxurilor speciale de deșeuri. Pot fi predate deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar și deșeuri voluminoase, textile uzate, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope uzate și deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Centrul Mare de Colectare prin Aport Voluntar inaugurat astăzi la Cluj este primul dintre cele 13 centre care vor fi realizate la nivel național, prin PNRR, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu, în municipii precum Craiova, Buzău, Brașov, Constanța, Iași, București și Sibiu.


