Cluj: Doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri / Ei sunt acuzaţi că au cumpărat canabis şi cocaină din Spania, printr-o firmă de curierat, şi au fost prinşi când ridicau drogurile – FOTO

Doi tineri din judeţul Cluj au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri. Anchetatorii au stabilit că cei doi au cumpărat canabis şi cocaină din Spania, iar drogurile au fost introduse în ţară prin intermediul unei firme de curierat. Ei au fost prinşi când ridicau coletele.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au anunţat că doi tineri, de 21 şi 23 de ani, sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi  participaţie improprie la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc.

”La finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat din Spania peste 27,3 kilograme de canabis (drog de risc), 1,2 kilograme rezină de canabis (drog de risc) şi 10,2 grame de cocaină (drog de mare risc), pe care le-ar fi introdus în România prin intermediul unei firme de curierat, ascunse în două colete, fiind prinse în flagrant delict, în mod succesiv, în localităţile Gherla şi Floreşti, în contextual preluării drogurilor”, au precizat poliţiştii.
Ei au adăugat că în urma percheziţiei făcute în Floreşti, la locuinţa tânărului de 21 de ani, au fost găsite 

patru kilograme 4-CMC (drog de mare risc) şi 100 de grame de rezină de canabis (drog de risc), deţinute în vederea comercializării, peste 181.000 de lei şi 445 de euro, precum şi alte mijloace de probă.
Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind prezentaţi apoi Tribunalului Cluj care a decis arestarea loc preventivă pentru 30 de zile.

Viktor Orbán se plânge că Ursula von der Leyen vrea să îl „dea jos”. Premierul Ungariei spune că dezbaterea din această săptămână din Parlamentul UE a fost o „încercare de crucificare”

Clubul Nottingham Forest, amendat cu aproape 900.000 de euro după un mesaj în social media în care a criticat arbitrajul