in ,

CNAIR: Alte două portaluri neautorizate pentru vânzarea rovinietei, ce aparțin unei companii din Țările de Jos

CNAIR: Alte două portaluri neautorizate pentru vânzarea rovinietei, ce aparțin unei companii din Țările de Jos

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat în mediul online alte două portaluri care nu sunt autorizate pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinieta).

Potrivit unui comunicat al CNAIR, este vorba despre portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos).

Reprezentanții companiei de drumuri atrag atenția că, la achiziția unei roviniete de pe aceste portaluri, utilizatorii plătesc, pe lângă prețul rovinietei reglementat de legislația în vigoare (OG nr. 15/2002), un cost suplimentar de circa 30% pentru o anume ”taxă de înregistrare”.

Prin comparație, pentru o rovinietă achiziționată prin portalurile web autorizate de CNAIR, cu valabilitate de 12 luni pentru un autoturism, un utilizator achită în luna mai 2026 suma de 254,02 lei, reprezentând tariful reglementat de legislația în vigoare, în timp ce pentru achiziția aceleiași roviniete de pe aceste portaluri utilizatorul achită 330 de lei.

”În raport cu situația prezentată, aducem la cunoștință utilizatorilor că CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea și achiziția de către utilizatori a rovinietelor de pe portaluri neautorizate de CNAIR. Rugăm utilizatorii să achiziționeze rovinieta doar de pe portalul oficial al CNAIR, disponibil la adresa www.erovinieta.ro sau la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al CNAIR la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie, cu atât mai mult cu cât emiterea rovinietei prin intermediul acestora nu este condiționată de plata unor taxe/tarife suplimentare față de cele reglementate de legislația în vigoare în România”, transmite CNAIR.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cate Blanchett afirmă că mişcarea #MeToo „a fost înăbuşită foarte repede” la Hollywood

Cate Blanchett afirmă că mişcarea #MeToo „a fost înăbuşită foarte repede” la Hollywood

Germania a demarat procedura de privatizare a companiei de utilități Uniper

Germania a demarat procedura de privatizare a companiei de utilități Uniper