CNIR: Licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie al lotului 2B Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii ”Unirii” A8, a fost publicată în SEAP. Contractul, estimat la 6,9 miliarde lei

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 B Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii A8, a fost publicată în SEAP. Contractul are o valoare estimată de 6,9 miliarde lei.

”Anunţul de licitaţie pentru contractul de proiectare şi execuţie al lotului 2B Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii ”Unirii” A8 a fost publicat joi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP)”, anunţă Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).

Anunţul din SEAP se găseşte la: 

Contractul are o durată de 54 de luni (14 luni proiectare şi 40 pentru etapa de execuţie), o valoare estimată de 6,9 miliarde lei, iar ofertele pot fi depuse până la data de 15 ianuarie 2025.

Lotul 2 B care se desfăşoară în judeţul Neamţ are o lungime de 31,5 kilometri şi este cel mai dificil lot al Autostrăzii ”Unirii” Târgu Mureş -Iaşi-Ungheni pentru că lungimea pasajelor şi a tunelurilor este de aproximativ 20 de kilometri, reprezentând aproape 70 % din lungimea acestuia.

Capacităţi tehnice:

• 16 tuneluri -dintre acestea, 5 tuneluri sunt prevăzute cu a treia bandă/sens, bandă pentru vehicule lente;

• 60 de poduri şi viaducte, două poduri cu peste 1.000 de metri lungime, cel mai lung fiind podul peste râul Bistriţa şi DN 15 -1275 metri.

Pentru a asigura funcţionalitatea independentă, lotul include un nod rutier în zona Grinţieş pentru conexiunea cu lotul Ditrău-Grinţieş şi o descărcare provizorie la est, pentru legătura cu lotul 2 C Pipirig-Vânători Neamţ (Leghin).

Finanţarea este asigurată din Fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat.

Odată cu publicarea anunţului de licitaţie, toate cele patru loturi ale secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig (116 km) sunt în procedura de achiziţie.

 

Incident tehnic în camera serverelor Registrului Auto Român / Niciunul dintre sediile din ţară nu poate efectua activităţi cu publicul, dar nici staţiile ITP partenere / S-au format cozi

Director CNAIR: Drumul Expres 12, Tronsonul 1 aproape de final / Când se va putea deschide circulaţia – VIDEO