CNN explică victoria lui Nicușor Dan în fața lui George Simion: L-a învins într-o dezbatere

Alegerile de duminică au fost văzute pe scară largă ca o alegere între Est şi Vest şi un test decisiv pentru ascensiunea naţionalismului de tip Trump în Europa, notează CNN.

Alegerile au loc la cinci luni după ce rezultatul votului iniţial, în urma căruia extremistul de dreapta Călin Georgescu a crescut în popularitate, a fost anulat din cauza unor acuzaţii de interferenţă rusească. Georgescu a fost ulterior exclus de la reluarea scrutinului din această lună după ce a fost acuzat de diverse infracţiuni, inclusiv de fondarea unui grup fascist, explică CNN.

Dan, care este în prezent primarul capitalei Bucureşti, este un susţinător puternic al aderării României la NATO şi a promis să continue să ofere ajutor Ucrainei, pe care o consideră esenţială pentru securitatea României în faţa ameninţării Rusiei. El a promis, de asemenea, să ia măsuri drastice împotriva corupţiei.

Simion pare să aibă sprijinul diasporei din România, una dintre cele mai mari din lume. Aproximativ 60% din diaspora a votat pentru Simion în primul tur. De atunci, acesta a petrecut mult timp în afara României, călătorind în Austria, Italia, Polonia, Belgia, Franţa şi Regatul Unit, într-un efort de a câştiga votanţii din străinătate.

Teleorman: George Simion câștigă cu 53,55% în turul al doilea

Anca Alexandrescu se plânge la TV că a primit mesaje de amenințare: Voi face plângere la poliție!