in ,

Cod portocaliu de caniculă în 6 județe, de sâmbătă dimineața, până duminică dimineața; Cod galben în 16 județe

Cod portocaliu de caniculă în 6 județe, de sâmbătă dimineața, până duminică dimineața; Cod galben în 16 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat pentru șase județe și o atenționare Cod galben pentru 16 județe, valabile de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, vizate de atenționarea Cod portocaliu, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest. Local noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse în general între 20 și 24 de grade.

Totodată, conform atenționării Cod galben, sâmbătă (1 august), în sudul și vestul Olteniei, în sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei precum și în jumătatea nordică a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului și în sud-vestul Transilvaniei. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse în general între 18 și 22 de grade.

Atenționarea vizează județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, integral, și Harghita, parțial.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Croatul Patrik Kolaric va arbitra meciul CFR Cluj – Tromso IL, din Conference League

Fotbal: Croatul Patrik Kolaric va arbitra meciul CFR Cluj – Tromso IL, din Conference League

Tenis: Cameron Norrie și Denis Shapovalov, adversari în semifinale la Los Cabos (ATP)

Tenis: Cameron Norrie și Denis Shapovalov, adversari în semifinale la Los Cabos (ATP)