Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la ora 12:00 pe râuri din zonele montane, nordul și estul țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării.
Potrivit meteorologilor, codul portocaliu este în vigoare în intervalul 19 iulie, ora 13:00 – 20 iulie, ora 09:00, pe râurile din județele: Prahova, Vrancea, Harghita, Bacău, Neamț și Covasna.
Totodată, codul galben este valabil în intervalul 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 12:00, pe râurile din județele: Caraș Severin, Timiș, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Neamț, Vaslui, Iași, Bacău, Galați, Suceava și Botoșani.
Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale.
‘Fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate’, avertizează hidrologii.


