Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod roșu de vijelie puternică, valabilă până la ora 18:45 în București.
Se vor semnala rafale de vânt de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
Marți seara și în noaptea de marți spre miercuri, Capitala s-a aflat sub avertizări Cod roșu și Cod portocaliu de vreme rea. Fenomenele meteo extreme au perturbat transportul în comun iar stația de metroul Piața Victoriei 2 este închisă și în prezent.


