Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
‘Eu m-aș uita la două evenimente care cred că sunt corelate. Am avut, pe de o parte, randamentele titlurilor de stat care au crescut constant și acum se tranzacționează scadența de 10 ani la 7,44%, și în același timp o anumită depreciere ușoară a leului față de euro. Deci, cumulând cele două evenimente, e posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile în lei deținute și să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă’, a explicat Adrian Codirlașu.
De asemenea, el a menționat că România a primit mesaje de la două agenții de rating și de la două mari bănci de investiții că e esențial să continue reformele pentru a duce deficitul bugetar pe o traiectorie sustenabilă.
‘Acele bănci de investiții sunt mari deținătoare de obligațiuni românești. Și acum contează dacă putem să-i convingem că ce s-a întâmplat până acum (reducerea deficitului bugetar) nu e reversibil și acest mesaj, de continuare a consolidării fiscale, e foarte important iar Parlamentul îl va da’, a mai spus Adrian Codirlașu.
Moneda națională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2788 lei, în urcare cu 1,41 de bani (+0,27%) față de cotația precedentă, de 5,2647 lei. Este cea mai slabă cotație a leului în raport cu euro din acest an.


