Colaborare între două legende ale tenisului: Novak Djokovici anunţă că va fi antrenat de Andy Murray

Două legende ale tenisului vor face echipă: Novak Djokovici, deţinătorul recordului de 24 de titluri de Grand Slam, a anunţat că va fi antrenat de Andy Murray, relatează AFP.

„Sunt încântat să îl am pe unul dintre cei mai mari rivali ai mei de aceeaşi parte a fileului, de data aceasta ca antrenor. Abia aştept să încep sezonul cu Andy şi să-l am alături de mine la Melbourne, unde am împărtăşit multe momente excepţionale de-a lungul carierei noastre”, a precizat jucătorul sârb într-un comunicat.

Colaborarea dintre Djokovic şi Murray, ambii în vârstă de 37 de ani şi cu un total de 27 de trofee majore în palmares – trei pentru britanic, care a contracarat dominaţia aproape incontestabilă a Big 3 completată de Nadal şi Federer – se va concentra iniţial pe faza de pregătire şi desfăşurare a Australian Open, unde „Djoker” va încerca să câştige al 11-lea său titlu la simplu. 

„Sunt foarte entuziasmat şi abia aştept să fiu pentru prima dată de aceeaşi parte a fileului cu Djokovici”, a declarat Murray, care a pierdut patru finale în faţa viitorului său elev la Melbourne.

Scoţianul, al cărui final de carieră a fost afectat de probleme medicale, nu a reuşit să îşi regăsească cea mai bună formă, care l-a dus să ocupe locul 1 mondial şi să câştige aurul olimpic (2012, 2016), pe lângă câştigarea US Open în 2012 şi Wimbledon în 2013 şi 2016.

 

UPDATE – Cluj: Autospecială a Poliţiei, implicată într-un accident rutier/ Maşina a fost acroşată de un autoturism intrat pe contrasens într-o curbă/ Ce amenzi au fost date

Cupa Davis: Italia a învins Australia, scor 2-0, şi merge în finală