in ,

Colecționarii înstăriți din generația Z cheltuiesc mai mult pe artă decât cumpărătorii mai în vârstă (raport)

Colecționarii înstăriți din generația Z cheltuiesc mai mult pe artă decât cumpărătorii mai în vârstă (raport)

Colecționarii bogați din generația Z cheltuiesc mult mai mult pe opere de artă decât cumpărătorii din oricare altă generație, potrivit unui raport publicat joi de Art Basel și de banca elvețiană UBS, potrivit Reuters.

Un sondaj la care au participat 3.100 de cumpărători bogați din zece piețe importante a arătat că membrii generației Z – cea mai tânără generație de adulți – au cheltuit mai mult decât dublu pe lucrări de artă în comparație cu cei din generații mai vechi în anul 2025 și în prima jumătate a acestui an.

Studiul, care definește generația Z ca grupa de persoane cu vârste între 20 și 29 de ani, a arătat că pe locul al doilea la cheltuieli sunt Baby Boomers din grupa de vârstă 62-80 de ani. Milenialii (30-45 de ani) s-au clasat pe locul următor, în timp ce cumpărătorii din Gen X (46-61 de ani) sunt cei mai chibzuiți în cheltuielile legate de artă.

Per ansamblu, colecționarii individuali aparținând generației Z chestionați au cheltuit 347.000 de dolari pe obiecte de artă anul trecut, în comparație cu doar 79.000 de dolari în rândul generației X.

Colecționarii mai tineri continuă să favorizeze categorii tradiționale precum pictura și sculptura, a spus în acest raport Paul Donovan, economist-principal în cadrul UBS Global Wealth Management.

”Anumite preferințe estetice rămân mai constante de-a lungul generațiilor decât se crede deseori”, a spus Donovan.

Sondajul a relevat, de asemenea, că aproape jumătate dintre respondenți au acordat prioritate unicității și rarității unei opere de artă, în detrimentul deținerii unei piese admirate de experți sau de colecționari.

La sondaj au participat persoane cu o avere netă semnificativă, excluzând bunurile imobiliare și activele afacerilor private, de peste 1 milion de dolari în 2026.

Raportul a pus în evidență și utilizarea în creștere a instrumentelor de inteligență artificială, întrucât numărul colecționarilor care le folosesc a crescut de la 4% în 2024 la 22% în prezent.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

A patra ediție a Forumului de inovare România – Japonia, în perioada 20 – 23 octombrie

A patra ediție a Forumului de inovare România – Japonia, în perioada 20 – 23 octombrie

IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut

IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut