Colegiul Fizioterapeuților cere păstrarea accesului pacienților la fizioterapie și a titlului de calificare pentru peste 7.500 de specialiști

 

 

„Modificările aduse de Senatul României limitează grav accesul pacienților la servicii conexe actului medical de fizioterapie și elimină dreptul de liberă practică al fizioterapeuților care dețin în prezent un titlu oficial de calificare în fizioterapie. Facem un apel insistent către Camera Deputaților, care e cameră decizională, să nu susțină aceste modificări, iar proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență să fie adoptat în forma propusă de Guvernul României”, a declarat Daniela Stanca, președintele Colegiului Fizioterapeuților din România (CFZRO).

Condiționarea furnizării serviciilor de fizioterapie de existența unui program individual de reabilitare, prescris numai de către medicii cu specialitatea medicină fizică și reabilitare, afectează masiv accesul pacienților la astfel de servicii. De asemenea, acest lucru va conduce la întârzieri în tratament și implicit la riscul crescut de agravare a stării de sănătate din cauza deficitului de medici de medicină fizică și reabilitare.

Atragem atenția asupra situației dramatice a pacienților cu patologii severe, care acum beneficiază de îngrijiri paliative la domiciliu, inclusiv de anumite servicii de fizioterapie, pe baza prescripției medicului de specialitate/curant. Modificările propuse de Senatul României implică angajarea sau contractarea rapidă a medicilor cu specialitatea medicină fizică și reabilitare în vederea elaborării programului individual de reabilitare, ceea ce va fi imposibil de realizat.

 

Peste 7.500 de persoane riscă să-și piardă locul de muncă

Subliniem că există riscul ca peste 7500 de fizioterapeuți să își piardă locul de muncă, aceștia fiind autorizați de CFZRO și angajați în sistemul de sănătate public și privat sau de asistență socială, și nu numai, întrucât nu vor mai putea exercita legal profesia de fizioterapeut.

Modificările propuse vor duce negreșit la creșteri ale costurilor suportate de bugetul de stat, în condițiile în care va deveni obligatorie angajarea în toate secțiile spitalelor din România a unui număr suficient de medici cu specialitatea medicină fizică și reabilitare pentru a acoperi nevoile tuturor pacienților și ale tuturor medicilor de specialitate.

Menționăm suplimentar că amendamentele aduse proiectului de lege de Senatul României vin în contradicție flagrantă cu practica majorității țărilor membre ale Uniunii Europene, cu sisteme de sănătate eficiente și avansate, în cadrul cărora medicii din orice specialitate recomandă sau prescriu fizioterapie.

● Comisia de specialitate Neurochirurgie din cadrul Ministerului Sănătății, care afirmă că “În fapt, ne aflăm în fața tentativei de legiferare a unui monopol asupra unui act medical care presupune în primul rând multidisciplinaritate”;

● Comisia de specialitate Cardiologie din Cadrul Ministerului Sănătății, care susține că “impunerea unui program de recuperare exclusiv sub prescripția acestora ar genera întârzieri semnificative în accesul pacienților la tratament. Această limitare ar afecta pacienții din secțiile de cardiologie, pneumologie, neurologie și alte specialități, unde recuperarea medicală este esențială în fazele acute și subacute ale bolii”;

● Asociația pentru Ortopedie și Traumatologie Pediatrică, care consideră că “doar medicul curant care a efectuat consultul sau intervenția chirurgicală respectivă poate cunoaște cu adevărat planul de tratament pentru un anumit pacient”;

● Societatea Română de Medicină Sportivă care reiterează că “recomandările pentru fizioterapie/kinetoterapie nu pot fi realizate exclusiv de medicul de recuperare medicală”;

● Federația SANITAS, care susține că „medicul curant … este în măsură să recomande un program de recuperare și în situația în care are altă specialitate decât medicină fizică și de reabilitare” și că „în nicio situație fizioterapeutul nu poate furniza serviciile conexe actului medical în mod autonom”;

● Organizația Mondială de Fizioterapie Regiunea Europa (World Physiotherapy-Europe Region), care susține și ea adoptarea în Parlamentul României a proiectului de lege în forma transmisă de Guvernul României, precizând că această formă „e corectă și e necesară pentru a asigura tratament egal și acces îmbunătățit la servicii de fizioterapie tuturor pacienților români”, opunându-se „în termenii cei mai fermi” introducerii în legislație a unui plan obligatoriu de reabilitare emis de către medicii de medicină fizică și reabilitare.

● Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, care susține că va sprijini CFZRO pentru demersurile în legătură cu Proiectul de lege

 

CFZRO: Este esențial ca accesul la fizioterapie să fie îmbunătățit

În același timp, fizioterapeuți recunoscuți și membri ai CFZRO precum Dragoș Luscan, fizioterapeutul unor sportivi de mare performanță, susțin nevoia aprobării proiectului de lege în forma propusă de Guvernul României, considerând – într-o adresă trimisă președinților Comisiilor pentru sănătate și pentru muncă din Camera Deputaților – “că este esențial ca accesul la fizioterapie să fie îmbunătățit, iar reglementările și actele normative care susțin acest obiectiv să fie o prioritate pentru instituțiile publice”.

Nu în ultimul rând, Președintele CFZRO adresează mulțumiri tuturor membrilor care s-au implicat activ prin transmiterea unor mesaje către deputați pentru a-i informa despre riscurile generate de modificările adoptate de Senat și solicitarea corectării aspectelor semnalate.

Colegiul Fizioterapeuților din România își exprimă încrederea că toate demersurile întreprinse vor convinge Camera Deputaților să adopte cea mai potrivită soluție atât pentru pacienții beneficiari de fizioterapie, cât și pentru furnizorii acestor servicii, în concordanță cu opțiunea deja exprimată de Guvernul României.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

16 trenuri anulate pe ruta București – Aeroport din cauza lucrărilor de mentenanță CFR

Impozitul pe avere va afecta mai puţin de 1% dintre gospodăriile din Franța