Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat marți deschiderea la Medellin, în vestul țării, a unui birou al ‘Scutului Americilor’, alianță de țări condusă de președintele american Donald Trump pentru a lupta împotriva traficului de droguri, relatează AFP.
Columbia, guvernată până la începutul lunii august de președintele de stânga în exercițiu Gustavo Petro, a fost exclusă în martie de la crearea acestei uniuni, care reunește 16 aliați ai Washingtonului, între care Argentina, Ecuador și El Salvador.
Țări cheie din rețeaua de trafic de droguri, precum Mexic și Brazilia, ambele conduse de guverne de stânga, nu s-au alăturat inițiativei.
‘Aici, în Medellin, este capul șarpelui traficului de droguri și al crimei organizate’, a declarat presei Abelardo de la Espriella, referindu-se la al doilea oraș ca mărime al țării, care a fost bastionul lordului cocainei Pablo Escobar, ucis de poliție în 1993.
Abelardo de la Espriella, un avocat care își face debutul politic, promite să intensifice lupta împotriva gherilelor și cartelurilor de droguri în principalul producător mondial de cocaină.
Anunțul acestei înăspriri survine pe fondul unor violențe fără precedent din ultimul deceniu și în urma eșecului negocierilor de pace conduse de Petro cu grupările armate.
Președintele ales, care va prelua mandatul pe 7 august, le-a dat tuturor infractorilor din țară o lună pentru a se preda și a promis campanii masive de bombardament împotriva puternicelor carteluri de droguri.
De asemenea, el a promis construirea de mega-închisori, lăudând abordările de securitate implementate în El Salvador de Nayib Bukele și în Ecuador de Daniel Noboa.
Experții avertizează asupra unei posibile escaladări a violenței care ar decurge din această strategie, într-o țară încă implicată în peste 60 de ani de luptă armată cu diverse grupuri și bande radicale de stânga legate de traficul de droguri și mineritul ilegal.
Ministrul de Interne al Ecuadorului, John Reimberg, a anunțat marți că țara sa și Columbia vor lansa operațiuni militare împotriva crimei organizate ‘chiar în prima zi’ a președinției lui Abelardo de la Espriella.
‘Suntem în ajunul unei schimbări de guvern în Columbia, ceea ce ne este foarte favorabil, pentru că vom avea în sfârșit un partener cu care să lucrăm în această luptă împotriva crimei organizate’, a declarat Reimberg presei. Ecuadorul îl acuză pe președintele în exercițiu Gustavo Petro că nu a făcut suficient pentru a combate traficul de droguri de-a lungul frontierei lor comune.
Aceste acuzații de la Quito au dus la o deteriorare a relațiilor comerciale și diplomatice dintre Ecuador și Columbia, cele două țări impunând tarife vamale de până la 100% asupra mărfurilor celeilalte.


