in ,

Columbia votează în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, între continuarea politicilor de stânga şi o schimbare spre dreapta

Columbia votează în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, între continuarea politicilor de stânga şi o schimbare spre dreapta

Columbienii sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi alege noul preşedinte, într-un scrutin care va decide dacă ţara îşi continuă direcţia politică de stânga sau se alătură tendinţei de orientare spre dreapta observată în ultimii ani în mai multe state din America Latină, relatează Reuters.

În turul decisiv se confruntă senatorul de stânga Ivan Cepeda şi Abelardo De La Espriella, avocat şi om de afaceri conservator, aflat la prima sa candidatură politică.

Primul tur al alegerilor, desfăşurat în luna mai, nu a produs un câştigător. De La Espriella a obţinut atunci 43% din voturi şi porneşte ca favorit în majoritatea sondajelor de opinie.

Ivan Cepeda, în vârstă de 63 de ani, promite să continue politicile actualului preşedinte, Gustavo Petro, primul lider de stânga din istoria modernă a ţării.

Programul său include menţinerea plăţilor sociale pentru persoanele vulnerabile, reforme ale pieţei muncii susţinute de sindicate, continuarea negocierilor de pace cu grupările armate şi păstrarea moratoriului asupra noilor proiecte de exploatare petrolieră.

În schimb, Abelardo De La Espriella, în vârstă de 47 de ani, propune o schimbare radicală de direcţie.

El doreşte încetarea negocierilor cu grupările armate, lansarea unor operaţiuni militare ample împotriva acestora şi dezvoltarea industriei petroliere şi a sectorului gazelor naturale.

Candidatul conservator îl acuză pe Petro pentru problemele economice şi de securitate ale ţării şi promite reducerea taxelor, diminuarea aparatului de stat cu până la 40% şi stimularea investiţiilor.

Totuşi, el a precizat că va păstra unele dintre măsurile sociale populare introduse de actualul guvern, inclusiv majorarea cu 23% a salariului minim.

Indiferent cine va câştiga alegerile, viitorul preşedinte va trebui să gestioneze o datorie publică ridicată şi un Congres profund divizat, ceea ce ar putea îngreuna adoptarea reformelor.

Alegerile din Columbia au loc într-un context regional marcat de ascensiunea liderilor conservatori. În ultimii ani, alegătorii din Chile, Argentina, Costa Rica şi Ecuador au ales preşedinţi de dreapta, iar Bolivia a pus capăt anul trecut la două decenii de guvernare de stânga.

Temele dominante ale campaniei au fost criminalitatea, traficul de droguri şi stagnarea economică.

Criticii guvernului Petro susţin că negocierile de pace cu grupările armate nu au produs rezultatele aşteptate, în timp ce organizaţiile criminale şi reţelele de trafic de droguri şi-au extins influenţa în mai multe regiuni ale ţării.

În campanie, De La Espriella i-a acuzat pe Petro şi Cepeda că sunt prea toleranţi faţă de grupările criminale. Cepeda a respins aceste acuzaţii şi a afirmat că nu există dovezi care să le susţină.

La rândul său, Cepeda a criticat activitatea profesională a rivalului său, care a reprezentat în instanţă persoane asociate unor grupări paramilitare de dreapta şi unor dosare de corupţie.

Alegerile au atras şi atenţia Statelor Unite. Preşedintele american Donald Trump, care a avut mai multe dispute publice cu Gustavo Petro, şi-a exprimat în mod deschis sprijinul pentru Abelardo De La Espriella.

”Este o onoare să îi ofer lui Abelardo susţinerea mea completă şi totală”, a declarat Trump, adăugând că rezultatul scrutinului este ”foarte important pentru viitorul Columbiei şi pentru relaţia sa cu Statele Unite”.

Peste 41 de milioane de columbieni au drept de vot. Primele rezultate sunt aşteptate la câteva ore după închiderea secţiilor de votare.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Preşedintele Nicuşor Dan, fotografiat la restaurant cu Rareş Bogdan, Victor Negrescu, Eugen Tomac, şeful SPP şi Valentin Naumescu

Preşedintele Nicuşor Dan, fotografiat la restaurant cu Rareş Bogdan, Victor Negrescu, Eugen Tomac, şeful SPP şi Valentin Naumescu

Ministerul Sănătăţii, recomandări pentru populaţie în caz de caniculă

Ministerul Sănătăţii, recomandări pentru populaţie în caz de caniculă