Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Michael O’Flaherty, și-a exprimat îngrijorarea miercuri în legătură cu o ‘schimbare de epocă’, marcată în special de înmulțirea războaielor și creșterea nivelului de violență, ceea ce amenință ‘realizările noastre inestimabile în materie de drept și de respectare a drepturilor omului’, potrivit AFP.
‘Nu mai există nicio îndoială că trăim o schimbare de epocă’, afirmă O’Flaherty într-un raport privind activitatea sa de anul trecut.
‘Impactul inteligenței artificiale, tripla criză planetară (încălzirea climatică, poluarea și pierderea biodiversității), niveluri crescute de inegalitate, impactul subestimat al pandemiei de COVID-19, erodarea generalizată a încrederii, declinul multilateralismului, ascensiunea populismelor: dovezile sunt peste tot în jurul nostru’, argumentează oficialul Consiliului Europei.
‘Realizările noastre inestimabile în materie de drept și de practică în domeniul drepturilor omului sunt amenințate. Lucru de neimaginat, riscăm să le pierdem’, a tras un semnal de alarmă Michael O’Flaherty, care și-a prezentat miercuri raportul în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), reunită săptămâna aceasta în sesiune de primăvară la Strasbourg.
El și-a exprimat îngrijorarea față de amploarea ‘atingerilor și încălcărilor drepturilor omului în lumea întreagă’, după cum o ilustrează situația romilor în Europa, populație care, în opinia sa, suferă ‘cea mai generalizată încălcare a drepturilor omului de pe acest continent’.
‘În ultimii ani au avut loc mai multe războaie decât într-o generație’, a remarcat comisarul O’Flaherty, care și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că ‘normele’ și ‘tratatele’ fac obiectul respingerii, respingere care nu mai vizează doar extremele, ci acum și ‘centrul vieții noastre politice’.
În acest context, el a făcut apel la ‘recunoașterea comorii pe care o reprezintă drepturile omului și pe care riscăm să o pierdem’ și la ‘abordarea marilor mize și provocări ale epocii noastre’, precum războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, situația romilor sau ‘gestionarea frontierelor’.
‘Ne așteaptă ani extrem de dificili’, dar ‘avem instrumentele necesare pentru a supraviețui. Provocarea constă în punerea lor în aplicare într-un mod corect’, adaugă Michael O’Flaherty.


