Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un ‘optimism prudent’ în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa.
În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026 și 2027. În octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus liderilor UE că Ucraina are nevovie de alte 70 de miliarde de euro în 2027 ‘pentru apărare, arme și pentru reziliența noastră’.
‘Facem eforturi pentru a acoperi deficitul de finanțare al Ucrainei, care s-a dovedit a fi mai mare decât se anticipa’, le-a spus Dombrovskis jurnaliștilor la sosirea la reuniunea miniștrilor de finanțe din statele membre.
Comisia Europeană lucrează în prezent la o propunere de a acoperi circa două treimi, sau o sumă nouă de 45 de miliarde de euro, din nevoile financiare suplimentare ale Ucrainei, a spus înaltul oficial UE.
Acordarea unui împrumut pe baza activelor rusești înghețate în UE, similar cu cel de 90 de miliarde de euro deja convenit, este ‘una dintre opțiunile centrale pe care le evaluăm în prezent’, a adăugat el.
‘Sunt de un optimism prudent că vom putea găsi o soluție și vom furniza o finanțare suplimentară de 45 de miliarde de euro pe lângă cea deja prevăzută’, a declarat Dombrovskis.
Liderii UE urmează să discute despre un ajutor suplimentar pentru Kiev la întâlnirile lor viitoare. Următorul summit al liderilor UE este programat în această săptămână la Dublin.


