in ,

Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European

Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European

Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026.

În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europeană.

Cei interesați să devină ambasadori se pot înscrie prin intermediul platformei Pactului Climatic European, urmând să fie evaluați de Comisia Europeană pe baza compatibilității cu valorile Pactului Climatic European și a dorinței și capacității de a contribui la înțelegerea impactului schimbărilor climatice.

‘Sunt invitați să devină Ambasadori ai Pactului Climatic European toți cei care își doresc să influențeze în bine lumea din care fac parte, să își informeze și să își inspire comunitățile cu care se simt solidari în privința politicilor și acțiunilor climatice, să inițieze sau doar să sprijine aceste politici. Ambasadorii pot proveni din diferite domenii de activitate și acționează în nume personal sau profesional, nu în numele Comisiei Europene’, se arată într-un comunicat al Pactului Climatic European.

Pactul Climatic European favorizează schimbul de informații privind schimbările climatice, stimulează dezbaterea și încurajează participarea activă la acțiuni.

Potrivit informațiilor publicate de organizatori, includerea în rețeaua Pactului oferă ambasadorilor acces la instrumente și resurse complexe, permițându-le să își construiască o voce distinctă, clară, puternică și competentă, și de a se exprima conform propriilor valori pe acest subiect de maximă actualitate și îngrijorare. În plus, ei capătă o vizibilitate sporită pentru activitățile derulate în contextul Pactului Climatic și pot intra în vasta rețea de profesioniști ai acestuia.

Pactul Climatic European este un cadru de conștientizare și acțiune climatică pentru europeni, în perspectiva transformării Uniunii Europene într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Obiectivele Pactului includ atingerea, până în 2050, a nivelului zero emisii nete de gaze cu efect de seră, disocierea creșterii economice de utilizarea resurselor și asigurarea faptului că nicio persoană și niciun loc nu sunt lăsate în urmă.

Pactul Climatic European a fost lansat de Comisia Europeană în 2020, în cadrul Pactului verde european, ca o mișcare a cetățenilor și organizațiilor care urmăresc o Europă mai durabilă și neutră din punct de vedere climatic.

Rețeaua Pactului Climatic European cuprinde în prezent peste 1.100 de ambasadori (dintre care 47 în România) în cele 27 de state membre ale UE și peste 100 de organizații partenere. În România sunt patru ONG partenere: Ateliere fără frontiere, Climato Sfera, Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile și Asociația SNK.

Secretariatul Pactului Climatic European este coordonat la nivel european de Direcția Generală pentru Climă a Comisiei Europene, iar în România, de REPER21. Activitățile Pactului sunt comunicate în România de DC Communication.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară

Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară