in ,

Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală

Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală

Comisia Europeană (CE) a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investițiile realizate în sectorul agroindustrial și pentru dezvoltarea comunităților rurale, precum și pentru plățile compensatorii acordate fermierilor pentru pierderile de venit, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

‘Fondurile rambursate de Comisia Europeană pentru plățile efectuate de AFIR au ajuns la peste 1,1 miliarde de euro în actualul exercițiu financiar european aferent Politicii Agricole Comune 2023 – 2027, bani care au intrat efectiv la Bugetul de stat al României. Această rambursare confirmă în același timp și corectitudinea gestionării fondurilor europene de către AFIR, dar mai ales capacitatea României de a atrage fonduri nerambursabile pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală care să producă rezultate reale pentru economie și comunitățile rurale’, a declarat, într-un comunicat de presă, directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Șeful AFIR a adăugat că, pe data de 27 mai 2026, a avut loc cea mai recentă rambursare integrală din partea Comisiei Europene, în valoare de 204 milioane de euro.

‘Această sumă reprezintă contravaloarea fondurilor solicitate de AFIR prin declarația de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie – martie 2026, solicitare efectuată pentru decontarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2026 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă’, a spus Chesnoiu.

Potrivit instituției, plățile rambursate de către forul european provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

În conformitate cu fluxul procedural stabilit la nivelul CE, declarația de cheltuieli aferentă perioadei ianuarie – martie 2026 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele-membre și Comisie, iar după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli forul a rambursat României, în termenul maxim de 45 de zile, fondurile europene solicitate.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cea mai performantă aeronavă din dotarea TAROM, un Boeing 737 MAX, primeşte numele “Mircea Lucescu” / Răzvan Lucescu: Un omagiu pe care familia noastră îl primeşte cu emoţie şi recunoştinţă

Cea mai performantă aeronavă din dotarea TAROM, un Boeing 737 MAX, primeşte numele “Mircea Lucescu” / Răzvan Lucescu: Un omagiu pe care familia noastră îl primeşte cu emoţie şi recunoştinţă

Bolojan: Lucrările de la ‘Marius Nasta’ includ soluțiile tehnice pentru noua secție ATI și laboratorul de bronhoscopie

Bolojan: Lucrările de la ‘Marius Nasta’ includ soluțiile tehnice pentru noua secție ATI și laboratorul de bronhoscopie