Comisia Europeană a adoptat luni măsuri privind domeniul de aplicare a Regulamentului UE privind defrișările (EUDR) și funcționarea sistemului său de informații, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Împreună cu modificările convenite în luna decembrie a anului trecut, cu documentul de orientare actualizat și cu întrebările frecvente, aceste măsuri vor oferi o mai mare securitate juridică și previzibilitate pentru întreprinderi și statele membre, asigurându-se, în același timp, că regulamentul poate fi aplicat în mod eficace începând din decembrie 2026.
Actul delegat actualizează și simplifică lista produselor care fac obiectul regulamentului. În urma consultării părților interesate, a feedbackului din partea publicului și a evaluării metodologiei din documentul de lucru al serviciilor Comisiei, pieile de bovine, pieile, pielea, anvelopele reșapate, boabele de soia destinate însămânțării, articolele din cauciuc vulcanizat, benzile transportoare și de transmisie, precum și scaunele pentru aeronave și autovehicule sunt eliminate din domeniul de aplicare al regulamentului, a informat Executivul comunitar.
În același timp, cafeaua solubilă, anumiți derivați de ulei de palmier și limbile congelate de bovine sunt adăugate pe lista de produse. Pentru a acorda companiilor suficient timp pentru a se pregăti, noile produse adăugate în domeniul de aplicare vor face obiectul regulamentului începând cu 30 decembrie 2027. Actul delegat va fi transmis Parlamentului European și Consiliului pentru control înainte de intrarea în vigoare.
Actul de punere în aplicare stabilește funcționarea sistemului de informații, actualizându-l pentru a reflecta modificările introduse de regulamentul revizuit și pentru a spori ușurința de utilizare a sistemului. Sistemul actualizat introduce simplificări operaționale, inclusiv declarații simplificate pentru microîntreprinderi și micii operatori primari și specificații tehnice actualizate pentru interfețele automate de programare a aplicațiilor, a precizat Executivul comunitar.
Sistemul informatic este din nou accesibil din iunie 2026. Întreprinderile pot începe deja să se familiarizeze cu noile funcționalități și să își introducă datele cu mult înainte de intrarea în vigoare. Funcționalități suplimentare vor fi introduse mai târziu în această vară. De asemenea, Comisia va continua să îmbunătățească sistemul și va rămâne în strânsă legătură cu întreprinderile.
‘Prin acest pachet, oferim claritatea și previzibilitatea de care au nevoie întreprinderile, statele membre și partenerii noștri internaționali pentru a se pregăti pentru aplicarea Regulamentului UE privind defrișările la sfârșitul anului 2026. În urma acordului la care au ajuns colegiuitorii, am finalizat revizuirea simplificării și am instituit măsurile necesare pentru a asigura o punere în aplicare armonioasă și eficace’, a declarat comisarul pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.


