Uniunea Europeană a respins luni criticile venite din partea Statelor Unite cu privire la noile sale reglementări privind piaţa şi serviciile digitale, precizând clar că legile, Digital Markets Act (DMA) şi Digital Services Act (DSA), nu fac parte din negocierile comerciale în curs cu Washingtonul, transmite Reuters.
DMA vizează limitarea puterii marilor giganţi tehnologici precum Alphabet (Google), Amazon, Apple, Meta, Microsoft, compania chineză ByteDance şi platforma Booking.com, în timp ce DSA impune marilor platforme online obligaţia de a combate mai eficient conţinutul ilegal şi dăunător. Ambele legi au fost criticate de administraţia americană, care susţine că acestea vizează în mod nedrept companiile din SUA.
”Legile nu vor fi modificate. DMA şi DSA nu sunt pe masa negocierilor comerciale cu Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a subliniat că Uniunea Europeană nu va accepta nicio ingerinţă din partea unor guverne străine în ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor sale digitale, care prevăd amenzi substanţiale pentru companiile care nu le respectă.
”Nu ne vom ajusta implementarea legislaţiei în funcţie de reacţiile ţărilor terţe. Dacă am începe să facem asta, ar trebui să o facem cu nenumărate alte state”, a precizat Regnier.
Comisia Europeană a aplicat deja primele amenzi companiilor Apple şi Meta în acest an, iar ambele riscă penalizări zilnice suplimentare în lunile următoare, dacă se constată că nu respectă pe deplin cerinţele impuse de UE.