Adunarea Generală a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană (International Society for Contemporary Music), care a avut loc la București, a decis, în unanimitate, acordarea titlului de membru de onoare compozitoarei Doina Rotaru, la propunerea Asociației Române a Femeilor în Artă (ARFA).
Potrivit unui comunicat al ARFA, transmis, marți, AGERPRES, Doina Rotaru este o reprezentantă marcantă a școlii contemporane de compoziție, autoare a peste 120 de opusuri muzicale, incluzând simfonii, concerte instrumentale, muzică de cameră și corală. Prin lucrările sale și prin conferințele despre muzica sa, Doina Rotaru a fost prezentă în numeroase țări din Europa, Asia și cele două Americi în cadrul unor festivaluri prestigioase și în media academice.
Cu o bogată activitate didactică, Doina Rotaru se numără printre îndrumătorii de seamă ai tinerii generații componistice.
Asociația Română a Femeilor în Artă este organizație profesională ce reunește personalități feminine din domenii artistice diferite. Ca o recunoaștere a rolului său de promovare a artei contemporane, ARFA a devenit, încă din 2003, membru asociat al Societății Internaționale de Muzică Contemporană, se mai arată în comunicatul semnat de directorul executiv al ARFA, Armine Vosganian.
***
Adunarea Generală a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană a avut loc luni, în cadrul Festivalului Internațional ISCM World New Music Days – ”Columna Infinită”, cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial. Festivalul are loc la București, până pe 31 mai.
Organizat anual de o altă țară-gazdă membră a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană (ISCM) – cea mai veche, extinsă și influentă organizație internațională de profil, fondată în 1923, festivalul a ajuns la București după o absență de 27 de ani din România.
Ediția din 2026 este organizată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană, în parteneriat cu ARTEXIM. Tema ediției, ‘Columna Infinită’, reprezintă un omagiu adus aniversării celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Evenimentul reunește 50 de delegați oficiali din 48 de țări și regiuni, peste 50 de compozitori contemporani și are în program concerte camerale, evenimente orchestrale, performance-uri multimedia, instalații sonore și muzică electronică.


