in

CONAF: România, printre cele mai mici decalaje salariale de gen din UE, dar problemele persistă

CONAF: România, printre cele mai mici decalaje salariale de gen din UE, dar problemele persistă

România are unul dintre cele mai mici decalaje salariale de gen din Uniunea Europeană (UE), de 3,6% față de media europeană de aproximativ 12%, dar asta nu înseamnă că nu există o problemă legată de mecanismul din spatele ponderii și costul real al muncii, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

‘Un decalaj mic nu înseamnă o problemă mică. Înseamnă o problemă pe care n-o vezi încă. Procentul 3,6% nu ne spune că femeile sunt plătite corect – ne spune doar că nu ne-am uitat destul de aproape. Directiva ne dădea lupa. Am ratat termenul de a o folosi’, afirmă președinta CONAF, Cristina Chiriac, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit organizației de profil, pe data de 7 iunie a expirat termenul european pentru legea care ar face vizibilă în profunzime măsurarea decalajului ajustat și auditul de remunerare.

‘Un număr mic te face să crezi că nu ai o problemă. De aceea nimeni nu a discutat ratarea termenului: 3,6% pare aproape rezolvat. Dar 3,6% este o medie netă, agregată. Nu spune nimic despre mecanism. Cercetarea premiată cu Nobel a Claudiei Goldin arată că cea mai mare parte a decalajului nu apare între ocupații prost și bine plătite – apare în interiorul aceleiași firme, la aceeași muncă, și se deschide brusc la 12-24 de luni după nașterea primului copil. O medie de 3,6% poate ascunde fix acest mecanism, pentru că adună la un loc o traiectorie care se rupe cu una care nu se rupe. Directiva (UE) 2023/970 cere exact instrumentul care face vizibilă ruptura: măsurarea decalajului ajustat și auditul de remunerare. Nu este o formalitate de conformare cu Bruxelles-ul. Este aparatul de măsură care arată ce un singur procent agregat nu poate arăta. România a amânat tocmai instrumentul de diagnostic, convinsă de un procent care o liniștește. Aceasta este infrastructura invizibilă a unei economii: lucrurile pe care nu le contabilizezi pentru că pari să nu ai nevoie. Le vezi abia când le măsori. Iar dacă refuzi să le măsori, dispar – nu din realitate, ci din decizie’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, mecanismul din spatele ponderii și costul real al muncii pe care economia românească nu o contabilizează fac obiectul raportului ‘Starea economică a femeii române în 2026’, aflat în curs de finalizare.

CONAF a fost înființată ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. Organizația are în componența sa 33 sucursale, trei federații, 16 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajați.

Printre proiectele derulate de CONAF se regăsesc ‘Pactul pentru Tineri’, ‘Maratonul pentru Educație Antreprenorială’, Forumul ‘De Vocație Antreprenoare’, Forumul ’24 Trends for 2024′, SupraTAX, ‘DigitalUP’ ‘Pactul pentru Muncă’ – în parteneriat cu FPPG, ‘Pactul pentru Educație Antreprenorială’ , ‘Romanian Venture Forum’ – seria de dialoguri deschise, și ‘Turismul Românesc: Între impas și oportunitate’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Parlament – audieri miniștri/ Sorin Cîmpeanu – aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării Naționale

Parlament – audieri miniștri/ Sorin Cîmpeanu – aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării Naționale

Avertizări Cod portocaliu de averse torențiale în zone din șase județe, luni după-amiaza

Avertizări Cod portocaliu de averse torențiale în zone din șase județe, luni după-amiaza