Şase linii de transport în comun vor fi deviate temporar, miercuri, 13 mai, iar cinci linii vor avea un program de funcţionare prelungit, în ziua concertului legendarei trupe rock Metallica de la Arena Naţională din Bucureşti.
Astfel, potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), liniile 85, 90, 104, 143, 640 şi N109 vor funcţiona pe trasee deviate temporar în ziua de miercuri, 13 mai 2026, având în vedere restricţionarea traficului rutier, începând cu ora 15:00, pe Bd. Pierre de Coubertin şi pe Bd. Basarabia (tronsonul cuprins între Bd. Chişinău şi Str. Câmpia Libertăţii), ca urmare a desfăşurării concertului trupei Metallica pe Arena Naţională.
Pentru defluirea spectatorilor, TPBI a decis prelungirea programului de funcţionare a liniilor 1, 10, 85, 104 şi 143.
De asemenea, staţia „Piaţa Hurmuzachi” (aferentă liniilor 640 şi N109), amplasată pe Bd. Basarabia (pe sensul spre Calea Călăraşilor), va fi relocată temporar pe Calea Călăraşilor, după intersecţia cu Şos. Mihai Bravu.
Aşadar, în perioada restricţiilor de circulaţie, liniile din zona Arenei Naţionale vor funcţiona astfel:
Liniile 85 şi 90:
– vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „gara de Nord”, respectiv „M Petrache Poenaru” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
Linia 104:
– va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Pantelimon” şi intersecţia Şos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, revenind apoi pe traseul actual.
Linia 143:
– va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” şi intersecţia Str. Baicului/ Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 86 şi 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
Linia 640:
– va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „M Republica” şi intersecţia Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Şos. Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi traseul de bază.
Linia N109:
– va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „M Republica” şi intersecţia Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Şos. Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi pe traseul de bază.
După încheierea spectacolului, liniile 1, 10, 85, 104 şi 143 vor funcţiona astfel:
– 6 tramvaie de pe linia 1 vor trece în zona Arenei Naţionale, la un interval de 10 minute;
– 6 tramvaie de pe linia 10 vor trece în zona Arenei Naţionale, la un interval de 10 minute;
– 6 troleibuze de pe linia 85 vor pleca de la Arena Naţională, la un interval de 10 minute;
– 10 autobuze de pe linia 104 vor trece în zona Arenei Naţionale, la un interval de 6 minute;
– 4 autobuze de pe linia 143 vor pleca de la Arena Naţională, la un interval de 15 minute.



