Ministerul Culturii va înainta spre adoptare forma adaptată a legii managementului la realităţile prezentului. Până atunci, concursurile de management continuă etapizat, la toate instituţiile unde nu există impedimente de ordin tehnic, administrativ, legal sau juridic. Concursul de proiecte manageriale trebuie să fie regula, iar interimatul să rămână ceea ce legiuitorul a prevăzut încă de la primul concurs de acest gen din România: o soluţie excepţională şi, ca atare, limitată în timp.
„Legea nu se aplică selectiv şi nu se aplică doar atunci când e convenabil. Interimatul nu poate fi o formulă de administrare pe termen nelimitat. Instituţiile de cultură şi publicul, vizitatorii acestora, merită manageri selectaţi prin concurs, cu proiecte asumate, nu conduceri provizorii transformate în obicei. Concursul de management este regula, iar noi ne asigurăm că excepţia tranzitorie nu înlocuieşte regula”, precizează ministrul Culturii, András István Demeter.
Pentru stabilitatea instituţională şi funcţionarea predictibilă a sectorului public cultural, din 2005 şi până în prezent, ne regăsim în aplicarea celei de-a doua versiuni a ”legii managementului”. Începând cu anul 2020, acest act normativ a făcut obiectul mai multor încercări de actualizare, atât în Parlament, cât şi la nivelul executivului. Din 2025 încoace au fost organizate consultări şi dezbateri succesive. Până la adoptarea şi intrarea în vigoare a versiunii revizuite, aplicarea formei existente rămâne obligatorie pentru toate părţile, atât pe componenta de evaluare a activităţii manageriale, cât şi pe cea a atribuirii managementului, transmite Ministerul Culturii.
Potrivit MC, „angajamentul asumat la începutul mandatului privind aplicarea consecventă a legii speciale a managementului cultural se concretizează. După câteva tergiversări, perioada de evaluare managerială anuală pentru anul 2025 a fost încheiată, iar intrarea în legalitate în ceea ce priveşte obligaţia de organizare a concursurilor este prioritară. Interimatul are rolul strict de a asigura continuitatea administrativă până la organizarea concursului prevăzut de lege. El nu poate substitui un contract obţinut transparent, prin concurs public de proiecte de management”.
Independent de cauzele de vacantare, interimatul a fost prelungit, deseori, mult peste caracterul său temporar, anumite instituţii funcţionând de peste un deceniu fără niciun concurs de proiecte manageriale, în timp ce altele au continuat să funcţioneze prin prelungiri succesive ale interimatului, chiar de la înfiinţarea lor.
Situaţia actuală a interimatelor din instituţiile subordonate Ministerului Culturii nu este uniformă, iar tratarea ei distinctă este mai mult decât necesară.
Etape de concurs
În anumite instituţii, interimatele au apărut recent, ca urmare a încetării mandatelor aflate în derulare. Este cazul Operei Naţionale Române şi al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, din Timişoara, unde derularea concursurilor se apropie de final.
S-au născut interimate noi, rezultate în urma evaluărilor de management pentru anul 2025. În aceste cazuri, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti şi la Teatrul Muzical „Ambasadorii”, organizarea concursurilor este condiţionată de soluţionarea contestaţiilor sau de situaţia procesuală specifică.
Situaţia interimatelor de lungă durată, din perspectiva stabilităţii, au fost prelungite semnificativ peste termenul prevăzut de lege la Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Opera Naţională Română şi Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi, Institutul Naţional al Patrimoniului, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar” şi la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău. În majoritatea cazurilor, concursurile au fost fie lansate, fie sunt în diverse etape ale pregătirii.
Există şi instituţii aflate în interimat încă de la înfiinţare: Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”, Muzeul Naţional „Brătianu”, Muzeul Ororilor Comunismului în România şi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale – pentru ultimul dintre acestea concursul fiind în desfăşurare.
Ministerul Culturii asigură că, indiferent de reacţiile publice pe care le generează evaluările şi concursurile de management, comisiile sunt constituite transparent, în condiţiile prevăzute de lege, iar activitatea lor trebuie văzută prin prisma respectării procedurilor şi a criteriilor, nu prin raportare la satisfacţia ori nemulţumirea generată de rezultat.
Legitimitatea unei proceduri nu depinde de identitatea câştigătorului şi nici de interesul unor persoane/ grupuri faţă de un anumit deznodământ.
Evaluările şi concursurile trebuie acceptate ca expresie a aplicării cadrului de reglementare, inclusiv atunci când concluziile lor confirmă existenţa unor deficienţe manageriale sau când niciun candidat nu îndeplineşte standardele/ cerinţele necesare.



