in ,

Conducerea PNL, vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale de a nu face coaliţie cu PSD. S-au înregistrat 39 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 5 abţineri / Bolojan: Suntem într-o situaţie cum partidul nu a mai fost de mult – surse

Conducerea PNL a dat, luni, un vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale prin care PNL nu va intra în nicio coaliţie cu PSD, înregistrându-se 39 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 5 abţineri, au precizat surse din PNL. Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat în cadrul şedinţei că partidul este într-o situaţie în care nu s-a mai aflat de mult.

“Suntem într-o situaţie cum partidul nu a mai fost de mult”, a spus preşedintele PNL, în şedinţă, potrivit surselor citate.

Ilie Bolojan a arătat că anunţul de duminică dimineaţă al preşedintelui României prin care Adrian Vestea este propus în calitate de premier, în aşa fel încât să formeze un Guvern s-a făcut în condiţiile în care Veştea nu l-a anunţat nici pe el şi nici pe secretarul general, în prealabil.

“Din acest punct de vedere, a fost cel puţin o atitudine necolegială. Este vorba de o situaţie în care este pus partidul”, a spus Bolojan.

El a mai arătat că, din declaraţiile de până acum, există o propunere de a relua coaliţia în care au funcţionat până în urmă cu o lună de zile, în care PNL a acţionat în mod corect atât pentru România, cât şi faţă de partenerii cu care eram în coaliţie.

“În tot acest timp am văzut o atitudine a PSD care a însemnat fugă de răspundere, a însemnat minciuni şi care au culminat cu dărâmarea Guvernului, în condiţiile în care am luat măsuri pentru a diminua risipa. Am dat până acum trei decizii prin care am spus că nu vom mai intra într-o formă de coaliţie cu ei. Aceste decizii s-au luat şi înainte de moţiune, dar şi după. Dacă acceptăm orice fel de discuţie legată de un Guvern condus de Adrian Vestea, înseamnă că trebuie să invalidăm deciziile anterioare”, a explicat Bolojan.

Preşedintele PNL a mai spus: “Înţelegem cu toţii nevoia de a avea un Guvern care să gestioneze situaţia în care se găseşte România. PNL a gestionat funcţionarea ţării chiar şi în condiţii de interimat. Încălcarea deciziilor principiale ne duce într-o zonă de a repeta nişte greşeli pe care le-am făcut în trecut. Pentru a vedea unde suntem, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare, ca soluţia politică pe care o propune PNL să nu ne ducă la o înţelegere cu PSD. În funcţie de acest vot, ne setăm discuţiile”.

Votul din şedinţa PNL a fost 39 în favoarea reconfirmării deciziei de a nu face nicio coaliţie cu PSD, 10 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Macron promite să facă totul, la summitul G7, pentru ca să nu mai existe taxă de trecere în Strâmtoarea Ormuz. Portavionul Charles de Gaulle poate fi trimis pentru a ajuta la redeschiderea strâmtorii în cadrul unei misiuni internaţionale, anunţă el

Trump soseşte la Évian-les-Bains, la un summit G7

Trump soseşte la Évian-les-Bains, la un summit G7