Conducerea UDMR se reuneşte în şedinţă, vineri, pentru a lua decizia privind susţinerea unui nou Executiv, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, având joi o discuţie informală cu preşedintele Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni.
Şedinţa conducerii UDMR vine în contextul anunţului aşteptat privind desemnarea unui premier de către preşedintele Nicuşor Dan. Şeful statului a avut în ultimele zile discuţii cu liderii fostei coaliţii de guvernare, pentru găsirea unei noi majorităţi care să voteze un noul guvern, în Parlament.
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a confirmat pentru News.ro că vineri a fost convocată o şedinţă a conducerii partidului care să analizeze susţinerea unui nou executiv.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara marţi că el, dacă ar fi preşedintele României, ar da PSD posibilitatea de a forma un guvern, pentru că, din punct de vedere constituţional, au cele mai multe mandate.
El a mai spus că acest guvern nu trebuie să pice, pentru că poţi să dai înapoi, dacă nu poţi să formezi un guvern şi nu trebuie să fie nici preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
Potrivit liderului UDMR, un guvern cu premier tehnocrat şi miniştri politici e şi mai rău decât un guvern tehnocrat.



