Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.
Două dintre sursele citate au precizat însă că rezervoarele de petrol de la terminal sunt pline.
CPC este o conductă petrolieră de 1.510 km care conectează zăcămintele de petrol din Kazahstan cu portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră. Petrolul încărcat la Novorossiisk este apoi transportat cu petroliere către piețele mondiale. Prin conducta CPC sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, inclusiv cele din zăcămintele exploatate de companii occidentale precum Chevron, ExxonMobil, Eni sau Shell, dar ea este folosită și pentru transportul petrolului rusesc.
Luni, operatorul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC) a anunțat că operațiunile de încărcare a petrolului la terminalul său portuar din Marea Neagră, situat în largul portului rus Novorossiisk, au fost suspendate, după atacurile cu drone asupra tancurilor petroliere.
Rusia a acuzat Ucraina că vizează petrolierele care încarcă petrol la terminalul CPC în conformitate cu o strategie care vizează destabilizarea situației de pe piețele globale de petrol.
Datele firmei de urmărire a navelor LSEG arată că cel puțin două petroliere plănuiseră să sosească la terminalul CPC pentru a încărca petrol, dar și-au schimbat direcția.
‘Chevron continuă să monitorizeze situația de la CPC. Siguranța și securitatea personalului rămân prioritatea noastră principală. Orice alte întrebări legate de CPC trebuie adresate acestei entități’, a transmis grupul petrolier american Chevron, care deține o participație de 15% la CPC, într-un comentariu trimis prin e-mail.
Suspendarea încărcărilor de petrol la terminalul CPC, prin care se exportă aproape 2% din petrolul global, sporește îngrijorările legate de livrările de petrol, într-un moment în care războiul din Iran a perturbat deja aprovizionarea din Arabia Saudită și alți producători din Golf.
Guvernul kazah a informat luni că instalațiile de încărcare ale CPC nu au fost avariate în atacuri.
Livrările de petrol prin CPC au scăzut cu 7%, în luna iunie față de luna mai, până la 1,699 milioane de barili pe zi, potrivit surselor citate de Reuters, din cauza unui accident pe câmpul petrolifer Tengiz, la sfârșitul lunii mai, dar și a unor volume mai mici de țiței rusesc.
Acționarii CPC sunt Federația Rusă (31%); Kazahstan (cu o participație de 20,75%, împărțită între KazMunayGas cu 19% și Kazakhstan Pipeline Ventures LLC cu 1,75%); Chevron Caspian Pipeline Consortium Company (15%); Lukoil International GmbH (12,5%); Mobil Caspian Pipeline Company (7,5%); Rosneft-Shell Caspian Ventures Limited (7,5%); BG Overseas Holding Limited (2%); Eni International N.A. N.V. (2%); și Oryx Caspian Pipeline LLC (1,75%).


