Confederaţia Sindicală Internaţională trage un semnal de alarmă cu privire la o prăbuşire mondială a drepturilor muncitorilor, în Indicele Drepturilor

Confederaţia face un bilanţ al unei ”prăbuşiri” a drepturilor muncitorilor şi unei ”agravări profunde” a situaţiei acestora în lume, în cea de-a 12-a ediţie a Indicelui Drepturilor, publicat luni.

Acest indice are la bază o listă de 97 de indicatori care provin din convenţii intrnaţionale şi din jurisprudenţăa Organizaţiei Internţaionale a Muncii (OIM).

87% DINTRE ŢĂRI AU ÎNCĂLCAT DREPTUL LA GREVĂ

Între principalele concluzii ale acestui studiu anual, care face inventariul atingerilor aduse drepturilor muncitorilor în 151 de ţări, CSI relevă o degradare a situaţiei în Europa şi în America, două regiuni care obţin cel mai rău rezultat de la lansarea acestui indice.

În total, 87% dintre ţări au încălcat dreptul la grevă, iar 80% dintre ţări au încălcat dreptul la negocieri colective, deplânge Confederaţia.

”Dreptul de a negocia colectiv a fost restrâns în 121 de ţări”, denunţă Confederaţia.

Ea denunţă de asemenea atingeri aduse anumitor reprezentanţi sindicali.

DEGRADARE GENERALIZATĂ

Confederaţia atribuie fiecărei ţări o notă maximă de 1 şi minimă de 5 în funcţie de respectarea drepturilor muncitorilor – de a face grevă, de a manifesta, de a participa la negocieri, între altele.

România şi-a menţinut nota 3, care denotă ”încălcări regulate ale drepturilor”, la fel ca în 2024.

Aceeaşi notă au obţinut Belgia, Bulgaria şi Polonia din Uniunea Europeană (UE), dar şi Canada.

Doar şapte ţări – inclusiv Germania, Suedia şi Norvegia – obţin nota maximă, după ce, în urmă cu zece ani, erau 18.

Notele Italiei şi Argentinei au scăzut în 2025.

Mai larg, ”dacă declinul continuă în acest ritm, în zece ani nicio ţară din lume nu va mai obţine cea mai mare notă în domeniul respectării drepturilor muncitorilor”, avertizează într-un comunicat secretarul general al organizaţiei, Luc Triangle.

Deteriorarea a continuat puternic şi rapid în Europa.

Continentul european a înregistrat în 2025 cea mai puternică scădere în toate regiunile din lume în ultimii zece ani.

Confederaţia a înregistrat de asemenea moartea unor sindicalişti sau muncitori în cinci ţări, în 2025, şi anume în Africa de Sud, Camerun, Columbia, Guatemala şi Peru.

Nigeria a intrat pentru prima oară pe lista celor mai rele zece ţări în privinţa drepturilor muncitorilor.

Ţările care au înregistrat o îmbunătăţire a drepturilor muncitorilor se nunmără pe degetele unei mâini.

Mai multe reforme au contribuit la o consolidare a drepturloor sindicale în Australia, În Mexic, Confederaţia salută reforme în domeniul dreptului la muncă prin implementarea unor mecanisme de conciliere care oferă un acces mai bun la justiţia muncii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan se apropie de linia frontului – Vizită riscantă pentru noul președinte al României

UPDATE – Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv de ICCJ în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită/ Tăriceanu: Din păcate, în ultimii 20 de ani, ceea ce s-a numit stat de drept în România a fost, adesea, doar o parodie