in ,

Conflict între Israel și Liban: Victime de amândouă părțile, în pofida armistițiului

Conflict între Israel și Liban: Victime de amândouă părțile, în pofida armistițiului

Atacuri aeriene israeliene lansate în cursul nopții asupra orașului antic Tyr din sudul Libanului, inclusiv unul în apropierea unui spital, au ucis șapte persoane, a declarat vineri pentru AFP o sursă din domeniul apărării civile. Și armata israeliană a anunțat joi seara că un soldat israelian a fost ucis într-un atac al Hezbollah asupra trupelor staționate în sudul Libanului.

Un atac aerian joi seara târziu la Tyr a ucis patru persoane și a rănit șapte, potrivit apărării civile. Sediul unei bănci a fost distrus și spitalul Jabal Amel, unul dintre cele trei spitale ale orașului, a fost ușor avariat, a relatat un corespondent AFP. Un alt atac asupra unei zone rezidențiale a orașului a ucis trei persoane și a rănit alte cinci, inclusiv doi copii, potrivit apărării civile.

Luni, un atac în apropierea aceluiași spital a ucis patru persoane și a rănit alte 127, inclusiv 39 de membri ai personalului, potrivit Ministerului Sănătății.

Orașul de pe coasta Mediteranei, pe care unii locuitori refuză să-l evacueze în ciuda avertismentelor israeliene, este bombardat în mod regulat. O parte din localnici s-au refugiat în cartierul creștin înghesuit al Orașului vechi, cruțat de avertismentele israeliene, dormind în mașini sau în corturi, dar au fugit după ce Israelul a amenințat, marți, zona, acuzând membri ai Hezbollah că se ascund acolo, a constatat un corespondent AFP.

Un alt atac a vizat zona de lângă un parc unde sunt campați zeci de refugiați sirieni, miercuri seara, potrivit corespondentului AFP. Nu au fost raportate victime.

O petiție care solicită excluderea oricărei prezențe armate în Tyr – unde Hezbollah are o prezență puternică – în afară de cea a armatei libaneze a strâns aproape 250 de semnături, potrivit organizatorilor. O petiție similară referitoare la Nabatieh – un alt oraș important din sud, cu majoritate șiită și practic pustiu din cauza bombardamentelor israeliene – a strâns peste 500 de semnături.

Atacurile de joi au avut loc în contextul în care mișcarea pro-iraniană Hezbollah a respins un acord de încetare a focului anunțat cu o zi înainte la Washington, în urma negocierilor dintre Liban și Israel, cerând o retragere completă a forțelor israeliene care ocupă o parte din sudul Libanului. La rândul ei, armata israeliană a anunțat că va ataca Hezbollah în trei localități la nord de râul Litani, la circa 40 de kilometri de graniță, ordonând locuitorilor să evacueze.

Potrivit dpa și BBC, deși liderul Hezbollah Naim Qassem a anunțat joi că gruparea pro-iraniană respinge termenii armistițiului negociat între Liban și Israel, președintele american Donald Trump le-a declarat reporterilor de la Casa Albă că Hezbollah a vorbit cu administrația sa și nu a respins armistițiul.

”Ne-au sunat și ne-au spus: «Ce-ar fi să oprim?»”, a spus Trump, adăugând: ”Cred că veți vedea lucruri întâmplându-se acolo. (…) Ar fi foarte frumos dacă Libanul ar putea avea puțină pace”.

Atacurile israeliene asupra Libanului au ucis 3.526 de persoane de la începutul conflictului, pe 2 martie, și au determinat strămutarea a peste un milion, conform autorităților. De partea israeliană, 27 de soldați și un contractor civil au fost uciși în Liban.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ANM: Instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ în mare parte din ţară, vineri şi sâmbătă/ Pe alocuri vor fi căderi de grindină şi vijelii

ANM: Instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ în mare parte din ţară, vineri şi sâmbătă/ Pe alocuri vor fi căderi de grindină şi vijelii

Avocații lui Trump refuză accesul BBC la informațiile sale financiare în procesul de defăimare de 10 miliarde de dolari (presă)

Avocații lui Trump refuză accesul BBC la informațiile sale financiare în procesul de defăimare de 10 miliarde de dolari (presă)