Lideri ai organizațiilor românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord vor fi prezenți, pe 4 noiembrie, la Congresul Românității Balcanice.
Congresul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputaților, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și cu sprijinul Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților și al Societății pentru cultură Macedo-Române.
În cadrul lucrărilor Congresului vor fi lansate și prezentate o serie de volume realizate la Editura Institutului Cultural Român, având ca teme cercetări făcute în comunitățile istorice din Balcani, se arată într-un comunicat al ICR transmis AGERPRES.
Astfel, va fi lansat volumul ”Localitățile istroromâne din Croația” – autori Dorin Lozovanu, Călin Pantea și Petar Radosavljevic (2026) și vor fi prezentate albumele ”Lecturi vizuale etnologice la românii din Bulgaria. Regiunea Vidin”, publicat în 2022, și ”Lecturi vizuale etnologice la meglenoromânii din Republica Macedonia de Nord. Comuna Ghevghelia”, publicat în 2025, semnate de Emil Țîrcomnicu, Cătălin Alexa și Petar Atanasov.
Participanții vor putea vizita și expoziția ”Periplu balcanic la meglenoromânii din Grecia și Republica Macedonia de Nord și istroromânii din Croația”, realizată în 2025 de Compartimentul Programe pentru Comunități Românești din cadrul ICR.


