Consilierul prezidențial rus, Vladimir Medinski, va conduce delegația trimisă de Moscova care va participa în zilele de 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi, la o nouă rundă de negocieri privind Ucraina, cu medierea SUA, proces care se află în impas încă din luna februarie, a anunțat marți Kremlinul, informează EFE.
‘Referitor la negociatorul-șef din partea Rusiei (…), acesta va rămâne colegul meu Medinski’, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în cadrul conferinței de presă zilnice.
Medinski, cunoscut apărător al imperialismului rus și responsabil pentru noua educație ultranaționalistă în școlile rusești, a condus deja delegația Rusiei în cadrul a două runde de negocieri desfășurate în 2025 la Istanbul și în cadrul ultimei runde, care a avut loc cu nouă luni în urmă la Geneva.
Atât Ucraina, care l-a acuzat de încetinirea discuțiilor, cât și SUA și Europa au pledat pentru ca Moscova să fie reprezentată de un oficial de rang mai înalt, însă președintele rus Vladimir Putin a apărat întotdeauna figura consilierului său cultural.
Toate acele runde de negocieri la care a participat Medinski nu au produs aproape niciun rezultat, cu excepția schimburilor de prizonieri de război și a trupurilor celor căzuți în lupte.
Putin a acceptat să reia negocierile după ce s-a întâlnit luna trecută la Sankt Petersburg cu emisarul Casei Albe, Steve Witkoff.
Witkoff a anunțat luni seara într-un mesaj pe X data noii runde de negocieri – 10-11 noiembrie – și speranța Washingtonului de a valorifica progresele înregistrate în cadrul reuniunilor desfășurate la Kiev, Oslo și Sankt Petersburg pentru a se ajunge la un ‘acord de pace cuprinzător și durabil’ care să ‘garanteze securitatea generațiilor viitoare’.
De asemenea, trimisul special al președintelui american Donald Trump a anunțat că negociatorii americani se vor întâlni săptămâna aceasta la Bruxelles cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO pentru a discuta despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și despre viitoarea arhitectură de securitate europeană de după război.
Convorbirile de la Bruxelles vor inclide și problema reconstrucției Ucrainei, în timp ce la Abu Dhabi vor fi abordate acordurile de securitate de după război, dezescaladarea și ajutorul umanitar, precum și pașii următori către pace.


