Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Felbermayr Bau GmbH & Co KG, Austria, furnizor de servicii industriale pentru transport, tehnologie de ridicare şi construcţii, construcţii de clădiri, inginerie civilă şi inginerie civilă specială, intenţionează să preia 50% din părţile sociale ale AMW Asphaltmischwerk Hinzenbach GmbH, Austria, specializată în exploatarea staţiilor de mixturi asfaltice.
În urma acestei tranzacţii, AMW Asphaltmischwerk Hinzenbach GmbH va fi deţinută de Felbermayr Bau GmbH & Co KG şi Held & Francke Baugesellschaft m.b.H., Austria, informează Autoritatea de Concurenţă.
AMW Asphaltmischwerk Hinzenbach GmbH, Austria, are ca obiect principal de activitate exploatarea unei staţii de producere a mixturilor asfaltice.
În acelaşi timp, Felbermayr Bau GmbH & Co KG, Austria, furnizează servicii industriale pentru transport, tehnologie de ridicare şi construcţii, construcţii de clădiri, inginerie civilă şi inginerie civilă specială, inginerie hidraulică, demolări şi vânzarea de pietriş, precum şi exploatarea unui depozit de deşeuri din construcţii şi furnizarea de soluţii de gestionare a deşeurilor
Cât priveşte Held & Francke Baugesellschaft m.b.H. Austria, aceasta este specializată în construcţia de clădiri şi ingineria civilă.
Felbermayr Bau GmbH & Co KG, Austria, şi Held & Francke Baugesellschaft m.b.H., Austria, desfăşoară activităţi economice pe teritoriul naţional.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidential, arată Consiliul Concurenţei.
