Consiliul Concurenţei analizează preluarea Cargus de către Sameday

#image_title

Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Delivery Solutions SA (Sameday) intenţionează să preia Cargus SRL şi filiala sa, EOPS Solutions SRL.

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Delivery Solutions SA (Sameday) intenţionează să preia Cargus SRL şi filiala sa, EOPS Solutions”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Cargus SRL este specializată în servicii poştale şi de curierat, fiind prezentă pe piaţa locală şi internaţională de curierat.

Delivery Solutions SA (Sameday) este o companie care îşi desfăşoară activitatea pe pieţele livrării coletelor din România, Ungaria şi Bulgaria.

EOPS Solutions SRL desfăşoară activităţi în domeniul logisticii şi operaţiunilor, prin platforma de logistică şi depozitare QeOPS.

Conform prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

 

Şedinţă de guvern, la ora 16.00. Pe agendă, Ordonanţa care stabileşte cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare până la 300 lei brut lunar şi abrogarea operaţionalizării structurilor antifraudă teritoriale judeţene

Mijlocaşul Ovidiu Popescu, transferat de U. Cluj la UTA Arad