Consiliul General al Capitalei, în fața unei hotărâri importante: va analiza oportunitatea unui referendum local în ziua alegerilor prezidențiale

Dacă CGMB va da un vot favorabil, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cele două întrebări la care bucureştenii vor fi invitaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:

– „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”

– „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”.

Consilierii municipali urmează să dezbată şi trei proiecte de hotărâre care vizează contractarea unor împrumuturi în valoare totală de până la 850 de milioane de lei pentru refinanţarea datoriei publice locale, dar şi a unui împrumut de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii.

Astfel, unul dintre propuneri aflate pe ordinea de zi prevede contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile externe în valoare totală de până la 300.000.000 de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu o maturitate de până la 27 de ani, cu o perioadă de graţie de până la cinci ani. Banii se vor folosi pentru finanţarea unor investiţii publice de interes local precum: reabilitarea a 106 kilometri de reţea de termoficare (34,4 milioane euro), achiziţionarea a 250 de tramvaie moderne (75,6 milioane euro), reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai (170 milioane euro), modernizarea depoului Colentina (20 de milioane de lei).

Un al doilea proiect prevede contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 555.100.000 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani. Banii sunt necesari pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.

Al treilea proiect vizează contractarea sau garantarea unor finanţări rambursabile interne în valoare de până la 295.688.349 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani. Banii vor fi folosiţi pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în anul 2025, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti.

Un centru pentru urgenţe veterinare, adopţii şi educaţie urmează să fie edificat în str. Drumul Lunca Jariştei nr. 34, din Sectorul 3, conform altui proiect de hotărâre. Valoarea estimată a investiţiei este de 14,2 milioane lei, TVA inclus, iar durata de execuţie este de 24 de luni.

Primăria Capitalei vrea să solicite Guvernului să îi transmită un teren cu o suprafaţă de aproape şase hectare, în vederea amenajării unui parc. Terenul cu suprafaţa de 58.638 mp, situat în Şoseaua Vitan Bârzeşti nr. 20A, se află în prezent în administrarea Consiliului General al Capitalei şi în domeniul public al statului. Dacă Guvernul va adopta hotărârea solicitată de către Municipalitate, terenul va trece în domeniul public al Municipiului Bucureşti, pentru a deveni un parc/pădure urbană/de agrement.

Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de luni şi un proiect care vizează reabilitarea, consolidarea, modernizarea, echiparea şi extinderea ambulatoriului integrat al Spitalului clinic de ortopedie Foişor. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 46,4 milioane lei, TVA inclus, iar durata de realizare ar urma să fie de 20 de luni.

Un alt proiect se referă la dizolvarea şi lichidarea Companiei Municipale Imobiliara. În referatul de aprobare sunt invocate prevederile art. 29, alin. 6 din OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, conform cărora mandatul administratorului provizoriu încetează de drept la împlinirea perioadei de 7 luni, dacă acest mandat nu a fost prelungit şi în orice caz la expirarea celor 12 luni pentru interimatul aceleiaşi poziţii.

ANM a emis cod galben în mai multe județe, se circulă cu dificultate. Restricții de trafic și pe Valea Oltului

Cumpărarea unei mașini second hand în România, mult mai riscantă decât în alte țări europene