in

Consiliul Local Deva a aprobat amplasarea busturilor gimnastelor Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor şi a antrenorului Nicolae Forminte în Piaţa Cetăţii

Consiliul Local Deva a aprobat amplasarea busturilor gimnastelor Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor şi a antrenorului Nicolae Forminte în Piaţa Cetăţii

Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat proiectul de hotărâre privind amplasarea busturilor gimnastelor Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, precum şi al antrenorului Nicolae Forminte, pe Aleea Gimnastelor, în Piaţa Cetăţii din Deva.

Busturile vor fi amplasate într-un cadru urban deja consacrat, alături de alte lucrări similare, cu respectarea tuturor normelor legale şi urbanistice, astfel încât să se integreze armonios în peisajul existent.

„Deva înseamnă performanţă, muncă şi tradiţie în gimnastică. Prin acest proiect, ne arătăm respectul faţă de cei care au scris istorie şi au dus numele oraşului nostru pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Este un demers prin care ne onorăm trecutul şi, în acelaşi timp, investim în inspiraţia generaţiilor viitoare. Este felul nostru de a transforma recunoştinţa în memorie durabilă şi de a duce mai departe, cu demnitate, spiritul unei tradiţii care a făcut istorie.Totodată, le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea şi susţinerea gimnasticii – sportivi, antrenori şi toţi cei implicaţi în acest domeniu. Este un demers prin care ne onorăm valorile şi oferim generaţiilor viitoare modele autentice”, a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.

Potrivit Primăriei Deva, fiecare bust va spune o poveste despre ambiţie, sacrificiu şi excelenţă. „Busturile gimnastelor şi ale antrenorilor vor rămâne repere ale excelenţei şi ale unei tradiţii care a adus onoare municipiului Deva, păstrând vie, peste timp, povestea performanţei şi a dedicării”, se arată în comunicatul Primăriei. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rad Art Fair - 31 de galerii din România, Ungaria, China, Marea Britanie, Austria, Moldova, Germania expun la Bucureşti

Rad Art Fair – 31 de galerii din România, Ungaria, China, Marea Britanie, Austria, Moldova, Germania expun la Bucureşti

Am dat dintr-o criză în alta. Secretarul General adjunct al IMM România, Daniel Urîtu: Instabilitatea politică creează incertitudini. Antreprenorii aşteaptă să vadă cine mai vine la guvernare, cu ce programe, creşteri de taxe sau modificări de legislaţie

Am dat dintr-o criză în alta. Secretarul General adjunct al IMM România, Daniel Urîtu: Instabilitatea politică creează incertitudini. Antreprenorii aşteaptă să vadă cine mai vine la guvernare, cu ce programe, creşteri de taxe sau modificări de legislaţie