Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Reprezentanții elevilor susțin că nu au fost consultați în procesul legislativ.
‘Dorim ca efortul legislativ să fie redirecționat către măsurile care pot face școala mai sigură, mai echitabilă și mai accesibilă’, au transmis reprezentanții Consiliului Național al Elevilor într-o postare pe Facebook.
Reprezentanții elevilor consideră că introducerea uniformei obligatorii nu ar contribui la reducerea inechităților sau a fenomenului de bullying.
‘Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă, iar apartenența nu se coase pe rever’, se arată în mesajul organizației.
Potrivit Consiliului Național al Elevilor, proiectul a fost adoptat de Senat la 21 septembrie, în ciuda opoziției exprimate public de reprezentanții elevilor încă de la depunerea inițiativei. Aceștia afirmă că nu au fost invitați la dezbateri și nu au fost consultați cu privire la prevederile proiectului.
‘Pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul privind uniforma școlară obligatorie, deși Consiliul Elevilor s-a opus public încă de la depunerea lui. Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați. Se pare că, pentru decidenți, vocea elevilor contează mai puțin decât felul în care arată’, au mai susținut reprezentanții elevilor pe Facebook.
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, for decizional.
În semn de protest, Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevi să participe luni, 28 septembrie, la o acțiune în care să poarte haine negre la școală. Organizatorii precizează că participarea este voluntară, iar elevii sunt încurajați să folosească haine pe care le au deja și să participe la cursuri fără întreruperea acestora.
‘Una e să transmitem un mesaj împreună, de bunăvoie, și alta e să ni se impună cum să ne îmbrăcăm’, au transmis reprezentanții elevilor.


