Consiliul Naţional al PNL – Adrian Veştea: Crin Antonescu este prezidenţiabilul nostru, toţi suntem alături de el / Este crucială implicarea aleşilor noştri în campania prezidenţială care urmează – VIDEO

Secretarul general interimar al Partidului Naţional Liberal, Adrian Veştea, a afirmat că prezidenţiabilul liberal este Crin Antonescu şi a adăugat că este crucială implicarea aleşilor PNL în campania prezidenţială care urmează. ”Prin efortul vostru şi cu un candidat precum Crin Antonescu, alegerile vor fi câştigate”, a spus Veştea.

 

 
 

”Prin acest eveniment, PNL spune tuturor membrilor şi simpatizanţilor săi – Crin Antonescu este prezidenţiabilul nostru, toţi suntem alături de el. (…) Trebuie ca acest mesaj să ajungă în fiecare localitate din ţară, la fiecare dintre membri noştri. Această candidatura are un potenţial de mobilizare al partidului nostru”, a declarat Adrian Veştea, duminică, la Consiliul Naţional al PNL.
El a precizat că este crucială implicarea aleşilor locali în campania prezidenţială. 
”Este crucială implicarea aleşilor noştri locali în campania prezidenţială care urmează. Vă solicit să faceţi campanie pentru Crin Antonescu aşa cum aţi făcut pentru voi anul trecut: cu energie, cu hotărâre. Prin efortul vostru şi cu un candidat precum Crin Antonescu, alegerile vor fi câştigate. Marile mize politice râmân libertatea individuală şi opţiunea colectivă euro-atlantică”, a mai transmis Adrian Veştea.

Consiliul Naţional al PNL – Predoiu: Călin Georgescu vorbeşte despre pace, dar se întâlneşte pe ascuns cu simpatizanţi legionari. Vorbeşte despre adevăr, dar îşi ascunde cariera din anii 80 / Şi-a plătit campania amanetând viitorul ţării – VIDEO

Israelul deschide focul împotriva civililor în sudul Libanului, omoară o persoană şi răneşte alte 27, după ce anunţă că nu-şi retrage armata din Liban la termenul limită prevăzut de acordul cu Hezbollah care a expirat duminică