Poliţiştii din Constanţa au făcut percheziţii la persoane bănuite că au furat combustibil din trenuri care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa, iar în urma verificărilor anchetatorii au găsit patru tone de motorină. Şase persoane au fost arestate preventiv, iar două sunt arestate la domiciliu.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, luni, că poliţiştii au făcut nouă percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa, într-un dosar penal de furt calificat.
”Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 10 septembrie, mai multe persoane ar fi sustras combustibil din trenurile care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa. Totodată, la data 23 noiembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au prins în flagrant delict trei bărbaţi, de 21, 31, repectiv 36 de ani, în timp ce ar fi sustras aproximativ 400 de litri de motorină din vagoanele unui tren de marfă care tranzita căile ferate Cap Midia şi Mogoşoaia”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
În urma percheziţiilor, care au avut loc în localităţile Ovidiu, Culmea şi Poarta Albă, au fost descoperite şi ridicate patru tone de motorină, 18 telefoane mobile, nouă plase monofilament de diferite lungimi şi bani.
Nouă persoane au fost duse la Poliţie pentru audieri.
Opt bărbaţi au fost reţinuţi pentru furt calificat. Şase dintre ei au fost arestaţi preventiv, iar doi sunt cercetaţi în arest la domiciliu.