Constanţa: Un bărbat a murit şi trei au fost răniţi, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme / Trafic oprit pe DN 22

Un bărbat în vârstă de 25 de ani a murit şi trei au fost răniţi, într-un accident rutier produs între două autoturisme în judeţul Constanţa. Unul dintre răniţi se află în stop-cardiorespirator şi îi sunt aplicate manevre de resuscitare.

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, vineri, la un accident rutier între două autoturisme, în dreptul Grupului Social Sibioara.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, elicopterul SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

În urma accidentului, un bărbat de 25 de ani a fost declarat decedat. De asemenea, un bărbat de 35 de ani este evaluat de un echipaj SMURD, un alt bărbat de 39 de ani a fost preluat de ambulanţa SAJ şi dus la spital. De asemenea, un bărbat de 45 de ani este în stop cardio respirator şi sunt executate manevre de resuscitare.

Centrul Infotrafic a transmis că traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare, pe DN 22, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei la faţa locului.  

Se estimează reluarea circulaţiei rutiere în circa 45 de minute.

 

 

Zelenski acuză Rusia de o explozie şi un incendiu la arca Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl. Anunţă că incendiul a fost stins şi dă asigurări că nu s-a constat nicio creştere a radiaţiilor

Mircea Cărtărescu, respins de Academia Română, mulţumeşte pentru valul de solidaritate: „Am fost copleşit de căldura şi solidaritatea lumii noastre culturale faţă de mine”