Construcțiile și comerțul conduc creșterea economică în primăvara lui 2025

Managerii din principalele sectoare economice ale României prevăd evoluții pozitive pentru perioada martie-mai 2025, cu construcțiile și comerțul în prim-plan, informează Mediafax.

Totuși, prețurile vor continua să crească în toate domeniile, conform anchetei de conjunctură din martie.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna martie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural 13%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3%.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +25%).

Potrivit estimărilor din luna martie 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +18%).

Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +32%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +18%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere (sold conjunctural +20%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).

Conform estimărilor din luna martie 2025, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +18%).

Sursa: www.stiripesurse.ro

INS a anunțat domeniile în care au fost angajați cei mai mulți români în 2024

Novak Djokovic este cel mai în vârstă semifinalist de turneu ATP Masters 1000