Patru bărbați, cu vârste între 19 și 38 de ani, sunt cercetați pentru înșelăciune după ce au încasat 30.000 de lei de la un bărbat de 44 de ani din Șimleu Silvaniei, promițându-i construcția unor case din panouri. Lucrările nu au fost realizate, iar victima a rămas fără o sumă importantă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, cazul vizează o escrocherie desfășurată în mediul online. Bărbatul păgubit a efectuat plata după ce a răspuns unui anunț publicat pe o rețea de socializare, transmite Agerpres. Ancheta este în desfășurare.
Prejudiciu de 30.000 de lei
„În fapt, la data de 18 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat de 44 de ani, din Şimleu Silvaniei, cu privire la faptul că, la data de 16 ianuarie, în urma vizionării unui anunţ pe o pagină de socializare cu privire la construcţia de case din panouri sandwich, ar fi luat legătura telefonică cu o persoană necunoscută. În urma discuţiilor purtate cu această persoană, a achitat suma de 30.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor, însă persoanele nu au executat lucrarea, părăsind localitatea”, se arată în comunicatul amintit.
Polițiștii de la investigații criminale din cadrul Poliției orașului Șimleu Silvaniei au reușit identificarea suspecților implicați în comiterea infracțiunii. Ancheta este în desfășurare, având ca obiectiv tragerea acestora la răspundere penală și recuperarea prejudiciului.