Președinta S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a susținut luni că șeful statului a organizat în mod neconstituțional consultările cu partidele parlamentare.
‘Am avut și avem alături de noi cei mai buni specialiști din România și evident că i-am adus la cunoștință tot ceea ce menționează Constituția, faptul că nu există consultări formale sau informale și că este o depășire a cadrului constituțional. Faptul că, deși în 2024 există un anumit procent al fiecărui partid parlamentar, (președintele) a înțeles să îl încalce și înaintea Partidului S.O.S. România, care este cel de-al cincilea partid din țară la nivel de 2024, a înțeles să invite înaintea noastră UDMR-ul, care este ultimul partid, și minoritățile naționale, care nu sunt partid’, a afirmat Șoșoacă, care a condus delegația S.O.S. România la discuțiile de la Palatul Cotroceni.
Ea a susținut că articolul 103 alineatul 1 din Constituție nu menționează că trebuie să fie chemate minoritățile naționale.
‘Cum mâine ar trebui să cheme reprezentanți ai neafiliaților, aceștia nu sunt partide parlamentare, nici nu pot fi, pentru că un partid parlamentar este cel care a candidat și a avut candidați pe listele sale și a reușit să strângă un procent de peste 5% să intre în Parlament. Restul sunt doar încălcări grave ale Constituției și ale legii penale’, a completat Diana Șoșoacă.
Eurodeputata a precizat că i-a făcut cadou președintelui Nicușor Dan Constituția României, un volum cu declarațiile ei politice și lucrarea ‘Doctrina de epicentru, doctrina Partidului S.O.S. România’.
Fiecare carte, a adăugat ea, a avut o dedicație din partea ‘președintelui interzis al României, Diana Iovanovici-Șoșoacă, pentru Nicușor Dan’, dedicațiile fiind dictoane în latină.
Lidera S.O.S. România a adăugat că, la finalul discuției, i-a cerut demisia lui Nicușor Dan, pe care l-a numit președinte ‘neconstituțional’ și ‘ilegitim’.
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier


