in ,

Consultări pe tema Legii salarizării cu angajaţii din Justiţie – Activitatea în instanţe şi parchete, blocată între orele 08.00 şi 12.00

Consultări pe tema Legii salarizării cu angajaţii din Justiţie – Activitatea în instanţe şi parchete, blocată între orele 08.00 şi 12.00

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar protestează, joi, faţă de prevederile noii legi a salarizării, iar activitatea în instanţe şi parchete va fi suspendată, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Sindicaliştii reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare. ”Actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani”, avertizează sindicaliştii.

“Joi, 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00-12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Justiţie”, activitatea în instanţe şi parchete va fi oprită total, ca formă de protest faţă de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Sindicaliştii reclamă faptul că “proiectul de lege ignoră revendicările formulate şi perpetuează exact mecanismul legislativ care a generat, după adoptarea Legii nr. 153/2017, plafonarea salariilor în perioada 2018-2022, precum şi mii de litigii salariale, executări silite, popriri şi costuri bugetare uriaşe suportate ulterior de statul român”.

De asemenea, sindicaliştii reclamă că personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu a beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare,

În plus, potrivit sindicaliştilor, “actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani şi la reluarea imediată a unui nou val de litigii sistemice în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»”.

Sindicaliştii din sistemul judiciar anunţă că resping “ferm” actuala formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, apreciind că aceasta “nu reflectă complexitatea, responsabilitatea şi rolul în înfăptuirea actului de justiţie al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul sistemului judiciar şi nu asigură respectarea principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare şi sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ”.

Sindicaliştii au decis, de asemenea, convocarea unei noi Adunări Generale Extraordinare în data de 5 iunie 2026, în vederea stabilirii măsurilor şi formelor de protest ce se impun în continuare, în raport de concluziile întâlnirii organizate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale în data de 4 iunie 2026.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Goldman Sachs: Vânzarea de acţiuni de 80 de miliarde de dolari a Alphabet duce pieţele într-un teritoriu fără precedent

Goldman Sachs: Vânzarea de acţiuni de 80 de miliarde de dolari a Alphabet duce pieţele într-un teritoriu fără precedent

Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri

Doi morţi în urma unui nou atac al armatei americane împotriva unei ambarcaţiuni a unor presupuşi traficanţi de droguri