Continuă valul de morți subite la Spitalul din Iași: Un brancardier a făcut infarct la scurt timp după ce a ieșit din tură

Un brancardier în vârstă de 54 de ani, care nu avea probleme medicale deosebite, a decedat în noaptea de marți spre miercuri. Este vorba de o nouă moarte subită, așa cum au spus cei de la Sfântul Spiridon. Urmează ca cei de la Medicină Legală să stabilească exact cauza morții, însă cel mai probabil este vorba de probleme cardiace.

De asemenea, a venit rezultatul parțial al necropsiei medicului rezident din anul IV, cel de 28 de ani. Acesta ar fi murit în urma unor leziuni pulmonare, în propriul apartament, în timp ce încerca să deschidă o fereastră. El își făcuse controale medicale pentru că se simțea rău în urmă cu ceva timp, însă acele controale nu au arătat o problemă deosebită.

După aceste decese au apărut foarte multe controverse în spațiul public, inclusiv discuții despre posibilitatea epuizării celor care lucrează la acest spital, în special a rezidenților de la gastroenterologie. Inclusiv cei de la conducerea secției spun că este una dintre cele mai grele specializări.

Chiar și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut verificări pentru a se stabili dacă există vreo legătură între aceste decese.

Comunitatea medicală din Iași este profund îndurerată și tulburată, după ce doi medici rezidenți din cadrul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie al Spitalului „Sfântul Spiridon” au fost găsiți fără viață la doar două săptămâni distanță.

Cazurile, deși aparent fără legătură directă, scot la iveală probleme grave legate de epuizarea profesională, stresul cronic și lipsa unui sistem de sprijin psihologic pentru personalul medical tânăr.

Mai multe detalii aici:

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ilie Bolojan devine jucător: A retrimis Parlamentului o lege extrem de importantă, cu impact în zona securității naționale

Un copil de trei ani a murit la o stână din judeţul Bacău, după ce a băut o soluţie pentru deparazitarea oilor. S-a deschis anchetă pentru ucidere din culpă