În fotografiile care însoţesc comunicatul de presă publicat pe Facebook de Vama tunisiană, acele păsări pot fi văzute învelite în pânză şi bandă adezivă şi plasate în lăzi pline cu fân.
Vameşii au precizat că i-au găsit pe cei 10 flamingi roz duminică într-o camionetă înmatriculată în Tunisia în regiunea Jendouba, în nord-vestul ţării.
Exemplarele capturate vor fi relocate „în mediul lor natural” pentru „a proteja acest tip de păsări de riscul de extincţie”, precizează comunicatul de presă.
Aceste păsări sunt protejaţi prin lege şi clasificaţi în Tunisia ca o „specie ameninţată cu dispariţia”, a declarat Hichem Azafzaf, coordonatorul ştiinţific al asociaţiei Les Amis des Oiseaux (Prietenii păsărilor), deplângând totodată „operaţiunile de vânătoare şi de vânzare ilegală” care îi vizează.
Flamingii roz au de suferit, de asemenea, din cauza poluării şi a urbanizării crescânde, precum şi a secetelor şi a încălzirii globale, care usucă zonele umede în care ei trăiesc.