Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a ales-o pentru funcția de prim-ministru pe Han Seong-sook, ministru pentru întreprinderi mici și mijlocii și startup-uri, a anunțat duminică biroul prezidențial de la Seul, transmit Reuters și Yonhap.
Dacă opțiunea președintelui va fi aprobată de parlament, Han va deveni prima femeie prim-ministru a Coreei de Sud din ultimii 20 de ani. Înaintea ei, Han Myeong-sook a ocupat acest post între 2006 și 2007.
Han, care a fost directoare executivă a gigantului sud-coreean al internetului Naver, este capabilă ”să conducă tranziția epocală către inteligența artificială și o creștere pentru toți”, a declarat șeful de cabinet al președintelui sud-coreean, Kang Hoon-sik, într-o conferință de presă.
Actualul prim-ministru, Kim Min-seok, se retrage pentru a candida, conform unor informații, la conducerea Partidului Democrat, aflat la guvernare, la convenția acestuia din august sau septembrie.
Rolul de prim-ministru este în mare parte ceremonial și administrativ în cadrul sistemului prezidențial din Coreea de Sud.
Administrația Lee a marcat săptămâna trecută primul său an de mandat, inaugurarea actualului președintelui având loc pe 4 iunie anul trecut. Luni, Lee urmează să susțină o conferință de presă care să marcheze primul său an în funcție și la care își va dezvălui viziunea politică pentru al doilea an al mandatului său de cinci ani.


